Mijlocul deceniului al saptelea al veacului trecut a marcat spiritualitatea bacauana prin prestatiile de exceptie ale unui intelectual de marca, profesorul Iulian Antonescu, cel care a imprimat o noua identitate si a conferit o prestanta inconfundabila unei institutii de referinta in peisajul stiintific local si national: muzeul judetean de istorie. Dar dincolo de meritele incontestabile in edificarea acestui asezamint si situarea lui pe baze stiintifice autentice, moderne, ilustrul dascal s-a facut remarcat printr-o initiativa care a excedat scurgerii timpului: reuniunile culturale de duminica dimineata; de fapt, conferintele sustinute de acesta si care atrageau, saptamina de saptamina, floarea intelectualitatii bacauane la un rendez-vouz cu lumea fascinanta si evenimentele uimitoare readuse in memoria prezentului. Erau o adevarata delectare intilnirile acelea care faceau realmente neincapatoare sala mica casei de cultura a sindicatelor si care comprimau timpul facind din ore, minute.
Profesorul Antonescu avea o charma aparte: darul inconfundabil de narator autentic. Cu care fascina si domina asistenta, care nu era una oarecare, ci era alcatuita exclusiv din oameni ce aveau stiinta si placerea cartii. Pentru a-l intelege trebuia sa posezi arta cunoasterii si a interpretarii. Conferentiarul naviga cu o usurinta inegalabila printre faptele istorice transfocindu-le in realitatea imediata prin conexiunile si semnificatiile lor. Urmarind nu doar efectul imediat al mesajului, cu perceptia pe plan afectiv. Adevarata enciclopedie cu ramificatii in mai toate ramurile disciplinare sociale, era nu doar un dascal de exceptie si un orator innascut, ci mai ales un mesager al valorilor istorice si traditionale romanesti. Cu figura sa de bonom, te cucerea instantaneu. Cunostintele sale te copleseau. Putine orase din tara aveau parte de asemenea festinuri intelectuale; poate doar Capitala, Iasiul, Clujul, unde incarcatura de intelectuali era superioara urbei lui Bacovia. Se nastea o traditie aparte, dar procesul facerii avea sa se opreasca odata cu plecarea maestrului spre o noua demnitate profesionala, superioara, aceea de custode-organizator si coordonator al patrimoniului muzeistic national. Scoala creata la Bacau a scos putine promotii. Din pacate si spre deziluzia noastra. Tentativele de resuscitare au fost putine si timide. Maestrii nu se culeg de pe drumuri. Ei coboara dintre astri cu sclipiri de geniu, care convertesc valorile selecte in eternitate. Reuniunile duminicale ale anilor ’60-’70 s-au transformat in exceptie, confirmind regula ca ceea ce e bun nu poate fi si mult.
Accept riscul de a fi contrazis…
Florin DUNAREANU
Lasă un răspuns