„Confintexpo” îi înnoiește ieftin și de calitate pe băcăuani

Administrator

Odată cu prima manifestare promoțională din această toamnă a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău, expoziția specializată „Confintexpo”, toamna însăși parcă a venit mai repede la noi. O atmosferă cam rece, în sala de expoziție, de toamnă capricioasă, cu expozanți care au ajuns ori prea tîrziu ori deloc în standuri. Lume cam puțină și cam fără ștaif. Fără nici o autoritate locală în carne și oase, cum erau respectate bunele obiceiuri de altădată, fără oamenii de afaceri care conduc patronatele coorganizatoare ale unei expoziții în care s-au adunat și blănarii și bijutierii, dar și confecționerii sau textiliștii ori marochinerii și producătorii de încălțăminte de la societăți din nouă județe. „Am adresat – a precizat directorul societății Expo Bacău, Gheorghe Nechita, unul dintre coorganizatori – invitații tuturor autorităților locale și la peste 2.000 de comercianți din Regiunea Nord-Est și din Ardeal. Expoziția din acest an este una de dimensiuni mai mici, dar sperăm într-un aflux mare de vizitatori. Pentru expozanți este, însă, un moment mare, pentru că este încă o ocazie să-și promoveze produsele, să se facă și în acest fel cunoscute”. Consiliul Județean a fost, însă, reprezentat la deschiderea expoziției de șefa de serviciu Iulia Ciobotici, iar Prefectura de Carmen Cioltan, asistent la cabinetul prefectului. „Este păcat că nu vin, la asemenea, evenimente, mai mulți oameni de afaceri băcăuani, dar și mai mulți reprezentanți ai unor întreprinderi și instituții de la noi – ne spunea, înainte de inaugurarea expoziției, șeful unei instituții pe la care mulți comercianți trec des și obligatoriu lună de lună. Cred că ar trebui să facem un front comun și în acest fel, noi, băcăuanii, mai ales în condițiile în care economia noastră este în scădere și în care mulți ochi pîndesc momentele în care să tragă pe turta lor ceea ce cred că noi, băcăuanii, am preluat cu ani în urmă în condiții nu tocmai ortodoxe. Nu este acesta adevărul, iar noi putem să facem mai mult pentru a dovedi potențialul de care dispunem”.
Altfel, comercianți abili și deschiși la vorbă în standurile ocupate la „Confintexpo” Bacău, care au adus mărfuri care iau mai ales ochii femeilor. Am văzut, între altele, frumoase haine din piele și din blănuri, confecții, încălțăminte și bijuterii. Mediul expozițional a fost întregit și de standurile celor mai mari bănci băcăuane, BCR și BRD-Groupe Societe Generale și ale unor societăți comerciale cu profil diferit de tema expoziției. „Sperăm ca în perioada următoare, odată cu intrarea în Uniunea Europeană să avem un alt sistem de promovare, un alt sistem concurențial pe piață – a încheiat, ieri, momentul inaugural de la Confintexpo, Gheorghe Nechita. O noutate va apare chiar de anul viitor, pentru că vom muta această manifestare la sfîrșitul primăverii. Am purtat deja discuții cu federația FEPAIUS și vom cere sprijin în continuare patronatelor băcăuane din domeniu. Vom încerca, astfel, să aducem o expoziție de nivel național și la Bacău”.
Confintexpo este organizată la Sala de Atletism din Bacău și va fi accesibilă pînă pe 26 septembrie. Astăzi, de la orele 15,00 va fi organizat aici și simpozionul „Accesul pe piața internațională – condiție esențială pentru dezvoltarea afacerilor”, susținut de centrul de Cooperare Economică al Camerei de Comerț Bacău. (Petru DONE)ncerca, astfel, să aducem o expoziție de nivel național și la Bacău”.
C

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.