• inspectorul teritorial Adrian Horodnic l-a acuzat pe inspectorul de personal Ionel Ardeleanu că „poartă directorii pe drumuri” • inspectorul Ardeleanu a catalogat drept „nedelicat” faptul că Horodnic a făcut declarații publice
Apele Inspectoratului Școlar Județean (ISJ), o instituție a cărei echipă de inspectori trece, pentru publicul larg, drept una foarte unită, au fost agitate, în urmă cu două zile, de un clinci apărut între inspectorul teritorial Adrian Horodnic și inspectorul de personal Ionel Ardeleanu. Purtat, cel puțin deocamdată, la nivel declarativ, conflictul dintre cei doi a pornit de la programarea unei banale ședințe cu directorii de școli, care au fost chemați la Bacău pentru a lua cunoștință de noutățile metodologie de mobilitate a personalului didactic. Inspectorul Horodnic a anunțat în mai toate școlile că întîlnirea cu pricina va avea loc miercuri, 26 februarie, la Colegiul Național „Ferdinand I” și Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”. La fostul liceu „George Bacovia” urmau să vină directorii de școli din zona de care răspunde inspectorul de personal Constantin Botezatu, în timp ce la „Saligny” urmau să se întîlnească, potrivit lui Horodnic, directorii din custodia inspectorului Ardeleanu. Ultimii au avut, însă, supriza neplăcută să afle, în momentul în care au ajuns la fostul liceu indiustrial nr. 5, că cei de aici nu știu nimic despre ședință. „Directorii au plecat de la «Saligny» la «Ferdinand». Odată ajunși aici, aceștia au fost trimiși la Inspectoratul Școlar, o plimbare de colo pînă colo, pe care, pe bună dreptate, pe unii i-a deranjat. Personal, nu sînt vinovat, așa cum susțin cei de la «personal», că directorii nu au mai fost anunțați de schimbarea locului de desfășurare a ședinței”, ne-a declarat, vizibil iritat, inspectorul Adrian Horodnic.
De partea cealaltă, inspectorul Ionel Ardeleanu a evitat să facă prea multe comentarii pe marginea declarație colegului său, dar a catalogat drept „nedelicat” gestul inspectorului Horodnic de „a-și spăla rufele în public”. „Nu mi se pare o chestiune care trebuie lămurită prin intermediul presei. A fost, pur și simplu, o întîmplare care se petrece destul de des, în foarte multe instituții. Este dreptul domnului Horodnic să declare orice dorește, dar, personal, cred că gestul său este total nedelicat”, ne-a declarat inspectorul Ionel Ardeleanu. În ceea ce privește conducerea ISJ, inspectorul general adjunct Livia Sibișteanu a preferat sintagma „copilărie” pentru a caracteriza gestul inspectorului Horodnic. „Cert e că inspectorii de la «personal» trebuiau să se întîlînească cu domnul Horodnic în cursul zilei de luni pentru a se pune de acord asupra datelor de desfășurare a ședințelor cu directorii. E drept că, într-o primă fază, a avut loc o discuție de principiu în care s-a spus ca întîlnirea de la Bacău să aibă loc la «Ferdinand» și «Saligny», dar nu a fost stabilit nimic oficial. Dovadă că Adrian Fuioagă, directorul de la «Saligny», nu știa nimic de ședință. Pe de altă parte, am înțeles că domnul Horodnic nu a mai fost la întîlnirea de luni, dar a transmis în școli varianta cu «Ferdinand» și «Saligny». Ce s-a întîmplat mai departe, nu mai știu cu exactitate. Cred că domnul Horodnic s-a supărat, de fapt, pentru că am fixat ședința cu directorii pentru ziua de miercuri, în condițiile în care dînsul ar fi dorit să se desfășoare joi”, a spus adjuncta Sibișteanu. Dincolo de cearta în sine, care e posibil să se încheie prin împăcarea celor doi inspectori, interesant e faptul că, pentru inspectorul Ionel Ardeleanu, purtarea pe drumuri a unor directori e o chestiune obișnuită. (A.C.)
Lasă un răspuns