• studenții basarabeni sînt nemulțumiți că trebuie să plătească taxă de cămin și cantină • conducerea Universității spune că moldovenii au bursă și au din ce să-și achite obligațiile • dacă nu plătesc, studenții riscă să fie dați afară din cămin
Una din situațiile cele mai delicate existente la Universitatea din Bacău se referă la statutul studenților veniți la studii de dincolo de Prut. La începutul acestui an, ei au fost puși să plătească căminul și cantina, iar ei au refuzat. Acum conducerea Universității este hotărîtă să-i de afară din cămin, iar ei nu știu încotro să apuce.
Studenții basarabeni au primit dreptul de cazare în două dintre căminele studențești. În căminul sportivilor au la dispoziție tot etajul trei, iar în căminul nr. 2 doar trei camere. Ei beneficiază, conform unor protocoale semntate între guvernele celor două țări, de o bursă de studiu de 50 de dolari pe lună. Pînă aici, lucrurile nu stau nici pe departe așa.
Totul a pornit cînd studenții basarabeni au fost nevoiți să plătească lunar suma de 230.000 de lei, reprezentînd, conform spuselor administratorei Aglaia Nicoi, „jumătatea din prețul pentru cazare pe care îl achită lunar studenții români”. Din informațiile primite de la prorectorul Vasile Puiu, basarabenii au plătit doar prima luna, octombrie 2002, după care au refuzat să mai achite vreun ban pentru cazare sau cantină.
Pînă anul trecut, studenții veniți din Republica Moldova primeau totul gratuit. Nemulțumită de noile condiții și de obligativitatea cazării și a mesei, Roberta Bortă, studentă în anul II, la Facultatea de Litere și liderul studenților basarabeni de la Bacău, s-a deplasat pînă la Ministerul Educației și Cercetării, pentru a vedea cum stau lucrurile. Acolo i s-a explicat că „gratuitatea pentru studenții basarabeni se face în funcție de alocațiile de la buget pentru fiecare Universitate”. Fiecare instituție de învățămînt superior are autonomie din acest punct de vedere, așa că, practic, lucrurile trebuiau rezolvate la Bacău.
În cazul Universității din Bacău, tot ce s-a reușit a fost o reducere de 50 la sută a taxei de cămin. „Universitatea din Bacău este una mică comparativ cu alte centre universitare, precum Iași, Timișoara și București, care nu resimt la buget numărul mic al studenților din Republica Moldova. Pe cînd la Bacău sînt o sută de studenți basarabeni lîngă 5.000 de studenți din România”, ne-a declarat prorectorul Vasile Puiu de ce plătesc studenții basarabeni. Profesorul Puiu a precizat că „bursa pe care o primesc studenții basarabeni, de 50 de dolari, este mult mai mare decît salariul unui profesor basaraben (15 dolari), și este calculată de Guvernul român în așa fel încît să le ajungă tinerilor pentru o lună de zile. „E normal ca ei să plătească căminul, pentru că dacă ei nu o fac, plătesc studenții noștri pentru ei”, este de părere prorectorul Puiu.
Roberta Bortă s-a arătat însă nemulțumită de diferențele care se fac de la un centru universitar la altul. Ea nu înțelege de ce alți conaționali de-ai ei nu plătesc, iar ea și colegii care învață în Bacău sînt obligați să achite taxa. Pînă la urmă, dacă decizia conducerii Universității va rămîne aceeași, studenții basarabeni vor plăti și ei. Cel puțin așa crede Roberta Bortă.
Chiar și așa, studenții basarabeni mai au o nemulțumire. „Noi, studenții, nu prea avem condiții la cămin. Stăm în unele camere cîte cinci și, cîteodată, după ora 23.00, și sîmbăta după-amiaza, ni se oprește apa rece. Probleme există și în ceea ce privește apa caldă”, susține lidera studenților basarabeni. „Pereții de la baie nu sînt văruiți și nu s-a făcut nici un fel de reparații. Totul este exact cum am lăsat în iunie anul trecut”, a continuat ea.
În fața acestor acuzații, administratorul căminului s-a arătat extrem de indignată. „Totul este o minciună. S-au făcut reparații la toaletă, s-au pus oglinzi, au apă caldă și apă rece – a afirmat ea. Ca să nu mai vorbim de igienizare și dezinfecție. Nu o dată au fost sparte chiuvete și oglinzi pe care le-am înlocuit. Ni s-a întîmplat ca, în unele cazuri, să apelăm la poliție, pentru a liniști spiritele încinse ale unor studenți basarabeni”.
Cum studenții români care au întîrziat cu plata căminului au primit avertismente de excludere din cămin, prorectorul Puiu este hotărît ca, în cazul în care basarabenii nu plătesc căminul pînă la începutul lunii martie, să-i dea afară din internat. „Primesc o bursă din care își pot permite să achite și banii de cazare. Dacă nu vor să accepte, îi vom scoate afară la 1 martie”, a afirmat el. Rămîne de văzut în ce măsură studenții basarabeni vor lua în seamă aceste somații. Zilele acestea va avea loc o întîlnire între conducerea Universității și studenții basarabeni pentru a se ajunge la o înțelegere. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns