Consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii „Inima Neprihănită a Mariei” din Bacău, str. Theodor Neculuţă, nr. 1/B, din cartierul Şerbăneşti va avea loc duminică, 20 mai 2012. Liturghia solemnă va începe la ora 11.00. Episcop consacrator va fi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, alături de Preasfinția Sa concelebrând PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, Moldova.
Lucrările de construcţie au început la 10 august 2009 şi s-au desfăşurat aproape până la finalizare prin grija părintelui Isidor Dâscă, decan de Bacău. Biserica a fost proiectată de domnul arhitect Viorel Dorneanu şi domnul inginer Costel Grapă, iar lucrările au fost executate de firma SC General Construcţii Tehnic Plus SRL, condusă de domnul inginer Ion Neculcea.
Cum s-a născut nobila dorință a construcției acestei biserici?
La cererea credincioşilor din cartierul Şerbăneşti (Bacău) de a avea o biserică şi o casă parohială, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, a început proiectarea noului lăcaş de cult împreună cu domnul arhitect Viorel Dorneanu şi cu domnul inginer Costel Grapă. După aprobarea proiectului, luni, 10 august 2009, au început lucrările de construcţie efectuate de firma SC General Construcţii Tehnic Plus SRL, a domnului inginer Ion Neculcea.
În ziua de duminică, 26 septembrie 2009, la ora 16.30, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, însoţit de un număr mare de preoţi, a sfinţit piatra de temelie a bisericii, cu hramul ]Inima Neprihănită a Mariei”.
La 1 septembrie 2010, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, prin decretul 1354, a înfiinţat Parohia Romano-Catolică „Inima Neprihănită a Mariei” Bacău, care cuprinde teritoriul dintre râul Bistriţa şi râul Siret.
Lucrările fiind aproape terminate, a fost numit noul paroh, pr. Cristinel Alecu, la 1 septembrie 2010 şi a fost instalat oficial ca paroh la 5 decembrie 2010.
Finanţarea lucrărilor de construcţie a noului obiectiv au fost susţinute de credincioşii acestei parohii şi de către credincioşii Parohiei Bacău „Sfântul Nicolae”, precum şi de autorităţile locale.
Biserica are o lungime de 24 m, lăţimea de 12 m, iar înălţimea turnului de 34 m.
„Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta. Îi voi cânta Domnului pentru că m-a copleșit cu daruri” (Ps 12,6). Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, patroana acestei biserici, sperăm ca, într-adevăr, inimile credincioşilor să izbucnească de fericire şi de speranţă.
Pr. Marius Dumea, Biroul de Presă al Decanatului de Bacău
Lasă un răspuns