Plopul cel bătrîn
Eugen VERMAN
Merg des la Insula de agrement din urbea mea. Merg pentru a mă confunda cu natura din care mă trag și pentru a mă bucura că fac parte din ea. Aici am și prieteni, unul dintre ei fiind Ionel Roman, responsabil al acestui loc binecuvîntat, fost coleg de „generală” cu Lucia, fiica mea din Canada. Acum e un bărbat în toată regula, are și el copii și, de cîte ori ne întîlnim, invariabil mă întreabă despre fosta lui colegă de clasă. Odată, cînd tocmai m-am întors din Canada, i-am zis că și acolo, în acea mare metropolă numită Toronto, e o Insulă de agement, dar o insulă altfel decît a noastră, mult mai mare, nesfîrșit de mare, pe lacul Ontario, la doar doi sau trei kilometri de oraș, ajungi acolo cu vaporul. Și ce splendoare! – i-am mai spus – mai ales cînd te întorci și te apropii de mal și zgîrie-norii se ivesc parcă din apele domoale și se înaltă, și se înalță… Acolo e un rai adevărat, găsești tot felul de parcuri de distracții, restaurante, plaje, ce mai, e un adevărat paradis, i-am mai zis eu mai tînărului meu prieten Ionel Roman. Dar ca la noi nu e, mi-a răspuns el, cu un fir de mîndrie în glas. Acolo, mi-a spus el, n-o să găsești un plop ca plopul nostru secular…
Să fiu drept, nici sentimentele mele nu-s departe de ale lui. Ba, chiar se identifică. Și eu îmi iubesc tare mult locul – nu scriu „locația”, cuvînt care-mi produce un fel de silă cînd îl aud -, aici trăiesc de aproape cinci decenii și, la urma urmei, orașul meu e țara mea. Da, acolo, în insula aceea mare, la care ajungi cu vaporul, e tare frumos, iar momentele trăite sînt încîntătoare, de neuitat, dar locurile mele mi se par mult mai apropiate inimii mele, ele fac parte din mine, cu ele mă identific, în ele se află iluziile, bucuriile și speranțele mele, iar aici am plopul acela bătrîn ca bunicii mei, poate mai bătrîn ca ei, mergeți și-l vedeți și plecați-vă la tulpina lui și închinați-vă lui pentru că el e adus aici de însuși Dumnezeu. Se înalță, încă, falnic și viguros, nici ploile și nici zăpezile și nici vijeliile n-au putut să-l culce la pămînt, deși, mereu, au încercat acest lucru… El veghează, aici, de atîta timp, el, dacă ar putea vorbi, tare multe ne-ar mai spune. L-am întîlnit și pe o hartă – Harta verde a municipiului Bacău, pe care am aflat-o în fața Primăriei – tot respectul pentru această instituție, pentru cei care au avut această minunată idee de a ne prezenta urbea cu monumentele ei istorice, cu clădirile ei mai importante și, rețineți!, cu arborii ei multiseculari -, da, Insula de dincolo de Ocean nu se bucură de un astfel de arbore multisecular, în timp ce Insula mea de aici, din acest orășel minuscul pe lîngă marea metropolă canadiană, e înobilată de acest bătrîn arbore în preajma căruia inima îmi tresaltă de emoție și mîndrie… întîln
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.