• arătați cu degetul în momente de criză, consilierii școlari se luptă cu mentalitățile
Sinuciderile suspecte ale lui Bogdan Sava și Daniel Chiricheș au scos la lumină o rotiță a sistemului de învățămînt, care, pînă acum, din varii motive, era lăsată oarecum în umbră: consilierea școlară. Huliți de unii, necesari pentru alții, consilierii școlari sînt, după moartea a doi oameni, arătați cu degetul și li se reproșează că „nu și-au făcut treaba”. O acuză calificată de către oamenii din învățămînt drept falsă. „E foarte greu ca un consilier școlar să-și facă treaba așa cum ar trebui. La Școala «Al. I. Cuza», de exemplu, sînt peste 3.000 de elevi și un singur consilier. E imposibil să-i cunoști pe toți cei 3.000 de elevi. Marea problemă ține însă de lipsa de comunicare din familie, din societate în general, care îi reține pe elevi să meargă la consiliere”, a opinat inspectorul general Ghiorghi Iorga.
În ceea ce-i privește pe specialiști, Ruxanda Iosipescu, coordonatorul Centrului Județean de Asistență Psihopedagică (CJAPP), a fost mult mai tranșantă. „Asistența psihopedagogică se acordă, la cerere, în egală măsură, elevilor, profesorilor și părinților. Cred că este o mare prostie să susții că cei doi elevi s-au sinucis pentru că un consilier sau altul nu și-a făcut treaba. Sînt o multitudine de factori care puteau contribui la deciziile celor doi elevi”, a susținut Ruxanda Iosipescu.
Văzută din afară, problema consilierii școlare pare, probabil, idilică: psihologul stă la o masă într-un cabinet elegant și încearcă să rezolve problemele elevilor, care stau la rînd pentru a-și spune păsurile. Imaginea cu pricina e, cel puțin deocamdată, bună pentru un film american. „Cuvîntul cel mai potrivit pentru a defini modul în care elevii privesc consilierea școlară e reticență. A veni la cabinetul de consilire implică, automat, în viziunea multor elevi, faptul că ai o problemă, care poate atrage după sine un val de mișto-uri din partea colegilor de clasă. Ceea ce este de neadmis pentru mulți dintre elevi. Apoi sînt părinții, care, nu de puține ori, confundă psihologia cu psihiatria și susțin că odrsala lor nu are ce căuta la consilier pentru că nu este bolnavă de nervi”, ne-a explicat Mihaela Ioana, consilier la Școala „Al. I. Cuza”. Aspectul nu e însă deloc unul izolat. „Fără exagerare, trebuie să «inventez» tot felul de metode și subterfugii pentru a-i convinge pe elevi că la cabinetul psihologic nu discutăm despre boli de nervi”, spune Anca Stamatache, consilier la Liceul Sportiv.
Paradoxal, nu numai elevii și părinții se opun ideii de consiliere, dar nici unii profesori nu înțeleg prea bine cu ce „se mănîncă” asta. „Sînt profesori și chiar directori care îi împiedică pe elevi să vină la cabinetul de consiliere din motive de genul «dacă elevul are vreo problemă, aceasta trebuie știută și rezolvată mai întîi de către profesori»”, ne-a declarat Diana Bădărău, consilier în cadrul CJAPP. Pe de altă parte, toți cei cu care am stat de vorbă admit că printre consilieri există și oameni care nu au nici o chemare pentru meserie și nu se dau în lături, de exemplu, să „raporteze” profesorilor sau directorilor de școli cam tot ce discută cu elevii, însă aceștia sînt excepții. Excepții sau nu, acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care elevii care au anumite probleme nu bat la ușile consilierilor școlari.
Arătați cu degetul în momente de criză precum cel al sinuciderilor de la „Cuza” și „Alecsandri”, consilierii școlari se luptă cu mentalitățile oamenilor pentru care comunicarea e cel mai rău lucru posibil. „Unii elevi nu acceptă să comunice nici între ei, darămite cu părinții ori profesorii. Lucru oarecum explicabil, dacă ne gîndim că, cel puțin după Revoluție, au trăit cu ideea că părerea lor contează prea puțin, că nimeni nu-i ia în seamă”, spune Anca Stamatache. De aici și pînă la refugiul în lumea virtuală a calculatoarelor nu mai e decît un pas, care, au susținut interlocutorii noștri, uneori te duce la pieire. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns