Nivelul taxelor și impozitelor locale pe care le vor avea de plătit anul viitor băcăuanii va fi stabilit mîine de consilierii locali în cadrul ședinței ordinare ce va avea loc, de la ora 14.00, la Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Aposu”. în atenția consilierilor băcăuani se va mai afla și stadiul în care se află în acest moment pregătirile pentru iarnă, precum și o serie de măsuri organizatorice ce urmează a fi luate în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială. Tot mîine, aleșii locali vor mai aproba alocarea din bugetul local a unui miliard de lei pentru organizarea, în perioada 5-31 decembrie, a manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă, precum și a altor sume care se ridică la aproximativ 260 de miliarde de lei pentru finanțarea mai multor manifestări cultural artisitce ce urmează a se desfășura în perioada imediat următoare în municipiul Bacău. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.