Consilierii județeni au solicitat să se găsească soluții rapide pentru ca oamenii să nu se mai calce în picioare la Serviciul de Evidență a Populației. „Propun să găsim o locație, pentru că în cea existentă nu se poate desfășura activitatea cum trebuie. Cetățenii vor să se ia măsuri, pentru că sînt nevoiți să stea la cozi foarte mari și pierd ore în șir pentru a-și rezolva problemele. Poate găsim un spațiu de închiriat, pentru că nu putem ține sute de oameni în 15 metri pătrați. Cuștile acelea, ghișeele, trebuie desființate, că funcționarii abia se pot mișca în ele. Era vorba să facem ceva pe Henri Coandă”, a declarat democratul Eugen Ochenatu. Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean Bacău, l-a informat pe consilier că lucrările la noul sediu sînt în toi și că în acest an vor fi finalizate. „Dacă s-a rezistat doi ani și jumătate în formula asta, se mai poate rezista șase luni fără să facem mutarea în alt spațiu”, a declarat Benea. Solicitarea consilierului a stîrnit și nemulțumirea Prefecturii Bacău, instituție în subordinea căreia funcționează acest serviciu. Prefectul Gabriel Berca a cerut aleșilor județeni să se informeze înainte de a emite păreri și de a trage concluzii. „Consilierul se putea informa. Lucrarea este estimată la aproape 20 de miliarde de lei. Ea a început la 1 noiembrie 2006 și are ca termen de finalizare data de 31 iulie 2007. Clădirea a fost pusă la dispoziție de Consiliul Județean, Prefectura va contribui cu aproape nouă miliarde de lei vechi, iar diferența va fi alocată de Consiliul Local Bacău”, a declarat prefctul Gabriel Berca. Pînă acum, s-au executat lucrări de aproape cinci miliarde de lei vechi. Au fost realizate lucrări la tîmplărie, montare de termopan, apă curentă și cîteva finisaje interioare. Mai sînt de realizat alte finisaje, precum și parcarea din fața imobilului. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.