• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Consilierii județeni PSD Bacău, replică la acuzațiile PNL: „Băcăuanii sunt dezinformați grosolan!”

Consilierii județeni PSD Bacău, replică la acuzațiile PNL: „Băcăuanii sunt dezinformați grosolan!”

Ziarul de Bacau 3 aprilie 2019 Lasă un comentariu

LikeShare

Consilierii județeni PSD Bacău răspund criticilor aleșilor de la PNL, referitoare la refuzul aprobării unui proiect de hotărâre inițiat de liberali, prin care s-ar reglementa cadrul juridic și cuantumurile ajutoarelor pe care victimele violenței domestice ar fi putut să le primească.

Potrivit aleșilor PSD, reprezentați de Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, și vicepreședintele Silviu Pravăț, abținerea de la vot a consilierilor județeni nu este o reacție de refuz a măsurilor de sprijinire a victimelor violenței domestice ci se referă la „formularea unui plan coerent, de măsuri adaptate care să ofere rezultate concrete și care să ajute în mod real victimele violenței domestice”.
pravat brasoveanu consiliul judetean bacau
Redăm, integral replica aleșilor PSD Bacău:

Proiect propus de PNL fără nici un fel de expertiză sau studiu de impact, prezentat distorsionat, în scopuri electorale. Dezinformare crasă a consilierului PNL Tina Oana Cristea potrivit căreia, consilierii județeni PSD nu sprijină victimele violenței în familie.

Consilierii județeni PSD au sprijinit, sprijină și vor sprijini toate proiectele prin care sunt sau pot fi ajutate persoanele  vulnerabile din județul Bacău. A afirma altceva despre consilierii județeni PSD nu poate fi decât o încercare de dezinformare crasă a cetățenilor, în scopul de a câștiga capital electoral.

Astfel, prin comunicatul de presă din data 30 martie 2019, emis de PNL Bacău, băcăuanii sunt dezinformați grosolan cu privire la modul în care a fost votat un proiect în cadrul ședinței de Consiliu Județean din data de 27.03.2019. Doamna consilier județean PNL Tina Oana Cristea a propus Consiliului Județean Bacău, spre adoptare, proiectul de hotărâre privind aprobarea unui pachet de măsuri de ajutorare a persoanelor victime ale violenței domestice, rezidente pe raza județului Bacău. Mai exact, a propus pentru victimele violenței în familie, sprijin pentru plata chiriei în cuantum maxim de 1.200 lei/lună și acordarea unei burse de sprijin elevilor proveniți din familiile aflate în risc de marginalizare socială din cauza violenței domestice, în cuantum lunar de 150 de lei.

Potrivit specialiștilor în domeniu, persoane avizate din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, măsurile propuse de consilierul PNL nu reprezintă însă un sprijin real pentru victimele violenței în familie.

Ținând cont de faptul că la finele anului 2019 se înregistrau un număr de 1809 locuri de muncă vacante la nivelul județului Bacău este oportună susținerea financiară, punctuală, prin plata unui curs de calificare (atunci când acesta nu se găsește gratuit prin AJOFM) a victimelor violenței domestice ce doresc să se califice/recalifice într-o meserie care să-i poată oferi susținerea financiară dată până atunci de agresor.

Subvenția la plata unei chirii nu e o propunere realistă dacă nu e îndeplinită cerința de mai sus, și anume aceea ca victima (singură sau cu copiii) să poată respecta un plan de reintegrare socială și profesională, încât să aibă un venit constant, cu care să se întrețină, fără a mai apela la agresor.

Totodată, având în vedere că:

  • obiectul hotărârii de Consiliu Județean, așa cum este statuat în titlul proiectului, nu se regăsește în reglementarea propriu-zisă (titlul hotărârii indica reglementarea unor ajutoare sociale care au ca subiect victimele violenței domestice, în timp ce din conținutul regulamentului rezultă că aceste ajutoare sunt calculate în principal în funcție de situația socio-economică a potențialilor beneficiari, lucru care face aplicabilitatea legislației privind marginalizarea socială și nu pe cea a violenței domestice);
  • întregul proiect de hotărâre, în forma propusă de doamna consilier PNL Tina Oana Cristea face referire la o hotărâre a Consiliului Local Cluj fără însă a corela măsurile propuse cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie;
  • DGASPC Bacău primește finanțare din partea Consiliului Județean Bacău pentru asigurarea serviciilor oferite persoanelor victime ale violenței domestice,
  • existența limitelor de reglementare a activităților de interes județean și atribuțiile legale ale consiliului județean,
  • imposibilitatea de a acorda dublă finanțare unor servicii care au fost și sunt fundamentate de DGASPC Bacău în bugetul propriu al Județului Bacău,

în aceste condiții,

            abținerea de la vot a consilierilor județeni nu este nicidecum o reacție de refuz a măsurilor  de sprijinire a victimelor violenței domestice ci se referă la formularea unui plan coerent, de măsuri adaptate care să ofere rezultate concrete și care să ajute în mod real victimele violenței domestice.

În numele consilierilor județeni PSD:
Sorin Brașoveanu
Silviu Ionel Pravăț

LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: Consiliul Judetean Bacau, drept la replica, PNL Bacau, PSD Bacau

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Onești: Avarie pe strada Libertății

Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Spitalul Județean de Urgență Bacău încă mai are de plătit sporuri din pandemie. Sindicaliștii de la Urgențe au câștigat definitiv un proces

Marți, 13 – Ziua Informării Preventive. Vezi activitățile organizate de ISU Bacău

Umbrărescu: „Nu intenționez să opresc lucrul pe niciun șantier!“. Și ministrul Grindeanu denunță un „fake news”

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • radu la Panică pe șantiere! Umbrărescu ar opri lucrările pe autostrăzi, din cauza unui „blocaj financiar”. CNAIR neagă zvonurile
  • SEPTEP la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Mihai la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Medicamente "ciuma rosie/aurie" la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Gica Contra la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău