Consilierii locali din Moinești se vor reuni pentru prima oară în acest an în ședință joi, 30 ianuarie, de la ora 14.00. Întîlnirea va avea loc în sala mare a primăriei, ordinea de zi cuprinzînd doar două puncte. Unul dintre ele se referă la informarea privind modul în care au fost duse la îndeplinire hotărîrile Consiliului local luate în intervalul iunie – decembrie 2002, iar cel de-al doilea vizează aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a Bibliotecii Municipale „Ștefan Luchian”. (M. VIERIU)
Consilierii locali din Moinești nu au bătăi de cap
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.