Ședința Consiliului Local Moinești, care se va desfășura astăzi, are pe ordinea de zi șapte puncte. După modul în care arată acestea, se pare însă că și consilierii locali au rezolvat problemele majore ale orașului. Astfel, primele două puncte cuprind prezentarea unor rapoarte ce vizează activitățile desfășurate în primele nouă luni ale acestui an de către Compania de Pompieri și Secția de Jandarmi, ambele din localitate. Un al treilea punct de pe ordinea de zi se referă la aprobarea proiectului de hotărîre care privește regulamentul de organizare și funcționare a cantinei de ajutor social. În rest, se va discuta despre scoaterea spre vînzare a unui tractor proprietatea primăriei, de un schimb și două concesionări de terenuri. Se preconizează așadar o ședință relativ liniștită, urmînd ca doar punctul „diverse” să rezerve eventuale surprize. (Mihai VIERIU)
Consilierii locali moineșteni nu mai au probleme serioase de rezolvat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.