~2 min lectură 4 comentarii

Consilierii locali PNL de la Racova susțin deblocarea crizei gunoiului

Redacția Ziarul de Bacău

Consilierii locali liberali PNL din comuna Racova susțin aprobarea actului adițional la contractul privind colectarea deșeurilor menajere din județ, ceea ce ar permite rezolvarea crizei gunoiului, care durează de câteva săptămâni.

Viceprimarul comunei, Apetrei Cătălin, membru PNL, spune că s-a ajuns ca Racova să fie singura unitate administrativ-teritorială care nu a semnat actul adițional, din cauza primarului PSD Toader Vlad. Acesta și-a făcut o practică din a încălca orice fel de proceduri prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește convocarea ședințelor de consiliu local.

De altfel, modul abuziv în care este condusă comuna Racova de primarul PSD Toader Vlad a fost făcut public și se concretizează în faptul că banii de investiții pe 2018 au rămas necheltuiți. Curtea de Conturi a stabilit prejudicii, Prefectura a constatat mai multe ilegalități. Comuna nu are un contract de deszăpezire, iar aparatul primăriei este nefuncțional. De altfel, Primăria Racova nu are un secretar sau un contabil, iar viceprimarului liberal Cătălin Apetrei i-au fost retrase toate atribuțiunile.

”Despre modul abuziv în care este condusă comuna am tras mai multe semnale de alarmă la Prefectura și Consiliul Județean Bacău, dar nimeni nu a dorit să intervină, să ia vreo măsură împotriva primarului aflat într-un veșnic război cu noi, consilierii, dar și cu locuitorii comunei. Am atras atenția inclusiv asupra faptului că nu se convoacă ședințele de consiliu local iar, dacă acestea se țin, totuși, modul de convocare este unul total neprocedural. Primarul își trimite un om pe la porțile consilierilor și  anunță doar pe cine dorește.Îmi pare rău de situația creată, noi dorim să se deblocheze criza gunoiului, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi poate le va da de gândit autorităților județene, că abuzurile primarului Vlad  trebuie stopate”, a declarat Cătălin Apetrei, viceprimar de Rahova.

Consilierii liberali  din Rahova au toată disponibilitatea de a se prezenta chiar astăzi la o ședință de urgență dacă va fi convocată conform procedurii legale  și vor vota în favoarea actului adițional.

  • comunicat de presă
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    ATN
    5 februarie 2019, 09:35
    0

    O multime de minciuni intr-o singura fraza pe care le spune un individ neinstruit si needucat, care nu are cunostinte elementare de administratie publica. A preluat niste clisee de la ‘modelul’ sau in viata(n.r. Paler Ionel) pe care le ‘recita’ fara sa le inteleaga macar sensul.
    Atributiile i-au fost retrase datorita sau din cauza(depinde din ce parte privesti lucrurile) ‘competentei’ dovedita de ipochimen.

  2. A
    Antonia
    5 februarie 2019, 20:33
    0

    Pe bune?Ia dovedește că ce spui e adevărat! Cu dovezi! La fața locului! Vorbești in van! Auzi..,,depinde din ce parte privești lucrurile”! Așa-i că da? Or fi toți orbi sau „neinstruiti”în comuna aia??

    1. a
      andrei
      6 februarie 2019, 07:46 răspuns pentru @Antonia
      0

      Are dreptate ATN cand scrie despre viceprimar. Dovezile adunate pana acum pe toate chestiunile clamate de vice în legatura cu cat de bun este el si ce viitor luminos ar avea comuna daca ar fi el …arata ca este un mare mare mincinos și un mitoman pe deasupra. Pe adevarul despre comuna racova (facebook) sunt publicate toate dovezile minciunilor acetui individ.

      1. E
        Eugen
        6 februarie 2019, 19:38 răspuns pentru @andrei
        0

        Nu se intelege prea bine ce vrei să zici de fapt..e așa..o nimica! Reținem doar ura cu care ataci doar în interes personal sau la comandă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.