~2 min lectură 1 comentariu

Eusebiu Diaconu (PSRo) revine în Consiliul Local Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Consiliul Local Bacău se reîntregește cu alesul local Eusebiu Diaconu, după ce Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat prin hotărâre definitivă în favoarea acestuia, anunță Primăria Bacău, într-un comunicat de presă.

Romică Botoi (stânga) și Eusebiu Diaconu (dreapta)

La începutul anului 2018 consilierii locali Eusebiu Diaconu și Romică Botoi au fost eliminați din Consiliul Local Bacău, ca urmare a excluderii din PSRo, după ce, din opoziție, au susținut administrația PSD.

Ambii consilieri locali au atacat în instanța ordinul de prefect, contestând excluderea din forul local, și atât Eusebiu Diaconu, cât și Romică Botoi, și-au recăpătat dreptul de a-și continua mandatul de consilier local, drept ce le-a fost încălcat.

Astfel, dacă în 2018 Curtea de Apel a decis să anuleze ordinul prefectului prin care consilierul Romică Botoi își pierdea mandatul de consilier local, pe 19 septembrie 2019 instanța a emis hotărârea prin care alesul local Eusebiu Diaconu revine în Consiliul Local Bacău.

După revenirea lui Diaconu, noua configurație politică este: 9 aleși PSD, 2 ALDE, 2 PMP, 2 PSRo, 5 PNL și 1 independent. În alianță cu PSD, se află PMP, ALDE și PSRo. Opoziția este asigurată de liberali și consilierul independent.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. :
    :-)
    22 septembrie 2019, 15:36
    0

    Zmeul Bacaului din umbră

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.