Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, alături de colegii săi implicați direct în atragerea de finanțări nerambursabile, au efectuat o vizită de lucru la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru a evalua, împreună cu echipa de conducere și specialiștii din cadrul SJU, modul în care investițiile realizate de administrația județeană se reflectă concret în creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților.
Un exemplu relevant în acest sens este proiectul „Creșterea performanței în diagnosticul și tratamentul cancerului prin dotarea cu aparatură modernă a Spitalului Județean de Urgență Bacău”, cu o valoare totală de peste 24.840.000 lei (din care contribuția proprie a Consiliului Județean este de aproximativ 500.000 lei). Proiectul vizează dotarea secțiilor implicate în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor oncologice – oncologie, radiologie, urologie, gastroenterologie, endocrinologie și dermatologie – precum și a farmaciei spitalului, cu echipamente medicale de ultimă generație.
„În cadrul proiectului, spitalul va beneficia de aproximativ 60 de echipamente medicale noi, iar o parte dintre ele sunt deja recepționate. Un accent deosebit îl punem pe RMN-ul 1,5T Siemens MAGNETOM Altea și pe CT-ul Somatom X cite (CT spectral), echipamente care ridică standardul investigațiilor la nivel județean: examinări mai rapide, protocoale accelerate cu reducerea timpului de examinare cu 30–50%, mai puține artefacte de mișcare, confort crescut pentru pacient și posibilitatea de a investiga mai mulți pacienți pe zi, cu imagini constante și fiabile”, a precizat Cristina Breahnă-Pravăț.
Noul CT spectral aduce beneficii semnificative în diagnosticarea oncologică, printr-o detecție mai precisă a tumorilor, o mai bună caracterizare și stadializare a acestora, precum și o planificare mai eficientă a tratamentului. De asemenea, tehnologia contribuie la reducerea artefactelor și sprijină medicina personalizată.
Proiectul mai include și alte dotări esențiale, de la aparate moderne de radiologie digitală până la echipamente performante pentru urologie, toate având ca obiectiv reducerea timpilor de așteptare, creșterea preciziei diagnosticului și îmbunătățirea calității serviciilor medicale.
„Implicarea Consiliului Județean Bacău în sănătatea băcăuanilor înseamnă mai mult decât investiții: înseamnă responsabilitate, viziune și continuitate. Când aducem tehnologie modernă în spital, aducem, de fapt, șanse mai mari la diagnostic timpuriu, tratament eficient și îngrijire de calitate pentru fiecare pacient din județ”, a mai spus președinta CJ Bacău.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.