Se schimbă toată conducerea Consiliului Județean Bacău. Cine sunt noii șefi

Redacția Ziarul de Bacău

La un an de la alegerile din 2016, Consiliul Județean Bacău va avea o conducere complet nouă, luni, 26 iunie 2017.

Consiliul Județean și Consiliul Județean al Elevilor Bacău organizează proiectul educațional „Membru al Consiliului Județean pentru o zi”.

„Probleme” la conducerea Consiliului Județean

Proiectul se va derula pe parcursul unei zile, 26 iunie 2017, și își propune familiarizarea unui număr de elevi absolvenți din clasele a X-a și a XI-a cu responsabilitățile și atribuțiile pe care le are o funcție din aparatul administrativ din Consiliul Județean. Pentru o zi, elevii vor avea ocazia să stea pe lângă mentorii lor, putând să-și construiască o viziune proprie asupra ansamblului componentelor postului.

Prin implementarea acestui proiect se dorește îmbunătățirea nivelul de cunoștințe al elevilor în domeniul juridic-administrativ, printr-o metodă relativ nouă de educație nonformală, conceptul de job-shadowing. Acest concept se refera la faptul ca elevii au posibilitatea pentru o zi să fie „umbra” unei persoane care deține job-ul respectiv.

Asta înseamnă că în perioada convenita elevul selectat în urma formularului de aplicație are ocazia să vadă tot ce presupune activitatea în aparatul administrativ din Consiliul Județean, de la ce tip de îndatoriri are persoana în cauză până la cele mai mici detalii incluse, respectiv modul de operare, abilitățile necesare și multe altele. În afară de acest lucru, elevii pot avea șansa de a executa anumite operațiuni, dintre cele mai accesibile, pentru a-și face o idee despre cum ar acționa pe un asemenea post.

În urma acestui proiect, elevii vor căpăta o imagine mai clară asupra rolului Consiliului Județean și a sferei lui de influență, vor deprinde o serie de cunoștințe din domeniul administrativ, sau ar putea avea o oportunitate de orientare profesională.

Cine vor fi noii șefi ai Consiliului Județean

Consiliul Județean al Elevilor a selectat elevii participanți pe baza unui concurs online, care a presupus completarea unui formular din aplicație, în care au fost evaluate motivația și cunoștințele participanților, dar și experiențele de voluntariat avute anterior.

Astfel, elevii care vor conduce Consiliul Județean vor fi:

1. Președinte – Secreată Ioana Andreea – Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, a XI-a, Filologie intensiv engleză

2. Vicepreședinte – Popovici Mara – Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău – a X-a, Științe sociale

3. Vicepreședinte – Răuschi Andra Marina – Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău – a XI-a Economic

4. Secretar – Anticamera Președintelui – Teodorescu Alexandra Colegiul Tehnic – „Anghel Saligny” Bacău, a X-a, Turism și alimentație

5. Secretarul județului – Măzăreanu Luciana Colegiul ,,Henri Coandă” Bacău a XI-a

6. Direcția dezvoltare durabilă și managementul proiectelor – Simion Alexandru – Liceul Teoretic Spiru Haret Moinești, a XI-a

7. Direcția resurse umane management – Bogdan Bulai – Colegiul Național Pedagogic Ștefan cel Mare, a X-a

8. Structura Arhitect Șef – Lavinia Chirnog, Colegiul Național de Artă George Apostu, a X-a, Arhitectură

9. Direcția tehnic – investiții și lucrări publice – Rareș Plutașu – Colegiul Național Grigore Moisil Onești, a XI-a, Științele naturii

10. Direcția economică și managementul calității – Luca Sabina Ștefania – Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Onești, a X-a, Protecția mediului

11. Direcția achiziții publice și contracte – Tudureanu Andreea – Colegiul Tehnic Grigore Cobălcescu Moinești, a XI-a, Protecția mediului

12. Direcția juridică și administrație publică locală – Berendea Florin Colegiul Economic Ion Ghica Bacău, a X-a Bucătar-Ospătar (școală profesională)

13. Consilier – Cabinetul Președintelui – Lăzărescu Adrian – Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Onești, a XI-a, Economic

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    23 iunie 2017, 12:05
    0

    Păi, tot de-ai lor. Plătiți de contribuabilica să nu facă nimic. Mai propun mărirea taxelor, etc…

    1. S
      Stan
      25 iunie 2017, 07:46 răspuns pentru @Lili
      0

      Stai jos. N-ai inteles nimic!

      1. E
        EGO
        25 iunie 2017, 09:33 răspuns pentru @Stan
        0

        Jocul de rol la nivelul Consiliului Judetean surprinde prin usurinta cu care alesii nostri arata ca nu au lucruri serioase cu care sa se laude. Se joaca dandu-le impresia adultilor ca ei muncesc iar adolescentilor ca ei sunt preocupati de pregatirea elevilor pentru cariera.Si cei care cenzureaza comentariile cred ca sunt utili.Cui?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.