Constantin CĂLIN

Administrator

Rușinea s-a născut la sat și s-a pierdut pe drumul ce duce spre oraș.

Cît de scumpă e viața, cît de ieftini sînt oamenii!

Babele și adolescentele nu-s bune ca termometru. Primele umblă prea încotoșmănate, celelalte prea dezbrăcate. Temperatura reală ți-o sugerează doar femeile „între două vîrste”.

Mergînd în spatele blugilor ei, s-a întrebat: „Ce-o avea fundul ăsta în căpșor?”

Am scris recent despre dificultatea de a fi cinstit azi. N-am spus însă că unul din motivele necinstei contemporane e graba. Graba înseamnă evitarea dificultăților, superficialitate, aproximație, lăcomie etc.

Cum să nu fiu uimit? Un popă declară într-un interviu: „Toată viața m-am rugat lui Dumnezeu să-mi scoată în cale oameni culți pentru că altfel simțeam că mă sufoc”. Mă întreb: cîți ca el”, cîți ca el?

„Introducere” la vîrsta a treia: stîngăciile, eșecurile nu mai pot fi scuzate prin grabă, deși graba e mai mare decît oricînd.

Admirația mea s-a împărțit mereu între cei puternici și cei rafinați, între cei entuziaști și cei sceptici. Superficialii (oricît de talentați) mi-au stîrnit doar curiozitatea, n-am mers prea departe cu interesul față de scrisul lor. Cît despre plicticoși, i-am evitat ori am căutat să scap repede de ei.

Cînd a murit Gheorghe Chiper, fost profesor la Literele băcăuane, o singură caracterizare mi-a venit în minte: „om de labirint”. în toate sensurile și în toate domeniile: intelectual, sentimental, literar. Gîndea labirintic, scria labirintic, trăia labirintic.

Numai în ograda casei natale, într-o dimineață luminoasă, văzînd iarba plină de rouă și merii încărcați de flori, am înțeles versul Psalmistului: „toate strigă de bucurie și cîntă”!

Cele mai mari străduințe se fac nu pentru aflarea adevărului, ci pentru escamotarea lui.

Test pentru propria-mi conștiință: în care din cele patru categorii umane definite de parabola semănătorului mă încadrez?

După 60 de ani, orice boală dusă pe picioare înseamnă sănătate.

Femeile au talentul de a defini cel mai exact condiția materială. Nevastă-mea mi-a spus: „Cu ce ne dau ăștia (se referea la pensii) ne scufundăm în mizerie”.

U. îmi povestește cu nedisimulată iritare (iar eu o ascult cu simulată seriozitate) „cît de proastă a fost” cînd s-a lăsat păcălită de o kinetoterapeută, care, după o viroză, a convins-o că „i s-a dilatat cordul la inimă”! Și-a plătit datoriile, și-a făcut curat în casă și s-a pus să-și aștepte sfîrșitul…

Bătrînețea: „o zi bună, zece rele”. (Cîntec popular).

Verbe noi: „imixtiona” („Președintele s-a imixtionat”), „accesoriza” („Rochia e accesorizată cu…”), „abera” („Unii spuneau că aberez”). Pe primul și pe al treilea le-am auzit din gura unor oameni politici; pe al doilea din cea a unei croitorese („creatoare de modă”). Toate „sună ca dracu’ „. Mă opresc doar la „imixtiona”, făcut după „imixtiune” – amestec, ingerință. „Imixtiune” e, atît în franceză („immixtion”), de unde l-am luat, cît și în românește, substantiv. în cazul său, schimbarea morfologiei nu e un semn de inteligență gramaticală. Asemenea inovații s-au mai încercat, dar fără succes. Iată un exemplu, tot de la un om politic, socialistul Vasile G. Morțun
(1860 -1919): „Căci d-voastre – le reproșa el adversarilor, într-un discurs parlamentar – nu aveți interesul ca țăranul să stea bine, să aibă îndeajuns pămînt de agricultat…”.

Orice început e un angajament.

M-am gîndit nu o dată la „o altfel de viață”, dar n-am fost niciodată atît de încrezător în ea, ca s-o las pe aceasta pe care o am, cu toate inconvenientele de care e plină.

Calcă a persoană importantă: e președintele unei scări de bloc. Dar – ironie – nu al unuia turn, ci al unuia cu doar patru etaje!

Hotărîre veche: smerit în fața lui Dumnezeu, îndrăzneț în fața oamenilor.

âmi place mai mult: „Lăcrămă Iisus” (Ioan 11, 35), cum e în „Noul Testament de la Bălgrad” și în „Biblia de la București”, decît „Iisus plîngea”, cum e într-o traducere recentă. „Lăcrăma” e mai poetic, mai discret, mai melancolic. „Plîngea” e prea intens, „prea uman”. Și mai e ceva de remarcat: Iisus are această „slăbiciune” în momentul aflării veștii că prietenul Său Lazăr a murit, dar nu și pe cruce, înaintea propriei morți.pșor?”

Am scris recent despre dificu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.