Constantin CĂLIN

Rușinea s-a născut la sat și s-a pierdut pe drumul ce duce spre oraș.

Cît de scumpă e viața, cît de ieftini sînt oamenii!

Babele și adolescentele nu-s bune ca termometru. Primele umblă prea încotoșmănate, celelalte prea dezbrăcate. Temperatura reală ți-o sugerează doar femeile „între două vîrste”.

Mergînd în spatele blugilor ei, s-a întrebat: „Ce-o avea fundul ăsta în căpșor?”

Am scris recent despre dificultatea de a fi cinstit azi. N-am spus însă că unul din motivele necinstei contemporane e graba. Graba înseamnă evitarea dificultăților, superficialitate, aproximație, lăcomie etc.

Cum să nu fiu uimit? Un popă declară într-un interviu: „Toată viața m-am rugat lui Dumnezeu să-mi scoată în cale oameni culți pentru că altfel simțeam că mă sufoc”. Mă întreb: cîți ca el”, cîți ca el?

„Introducere” la vîrsta a treia: stîngăciile, eșecurile nu mai pot fi scuzate prin grabă, deși graba e mai mare decît oricînd.

Admirația mea s-a împărțit mereu între cei puternici și cei rafinați, între cei entuziaști și cei sceptici. Superficialii (oricît de talentați) mi-au stîrnit doar curiozitatea, n-am mers prea departe cu interesul față de scrisul lor. Cît despre plicticoși, i-am evitat ori am căutat să scap repede de ei.

Cînd a murit Gheorghe Chiper, fost profesor la Literele băcăuane, o singură caracterizare mi-a venit în minte: „om de labirint”. în toate sensurile și în toate domeniile: intelectual, sentimental, literar. Gîndea labirintic, scria labirintic, trăia labirintic.

Numai în ograda casei natale, într-o dimineață luminoasă, văzînd iarba plină de rouă și merii încărcați de flori, am înțeles versul Psalmistului: „toate strigă de bucurie și cîntă”!

Cele mai mari străduințe se fac nu pentru aflarea adevărului, ci pentru escamotarea lui.

Test pentru propria-mi conștiință: în care din cele patru categorii umane definite de parabola semănătorului mă încadrez?

După 60 de ani, orice boală dusă pe picioare înseamnă sănătate.

Femeile au talentul de a defini cel mai exact condiția materială. Nevastă-mea mi-a spus: „Cu ce ne dau ăștia (se referea la pensii) ne scufundăm în mizerie”.

U. îmi povestește cu nedisimulată iritare (iar eu o ascult cu simulată seriozitate) „cît de proastă a fost” cînd s-a lăsat păcălită de o kinetoterapeută, care, după o viroză, a convins-o că „i s-a dilatat cordul la inimă”! Și-a plătit datoriile, și-a făcut curat în casă și s-a pus să-și aștepte sfîrșitul…

Bătrînețea: „o zi bună, zece rele”. (Cîntec popular).

Verbe noi: „imixtiona” („Președintele s-a imixtionat”), „accesoriza” („Rochia e accesorizată cu…”), „abera” („Unii spuneau că aberez”). Pe primul și pe al treilea le-am auzit din gura unor oameni politici; pe al doilea din cea a unei croitorese („creatoare de modă”). Toate „sună ca dracu’ „. Mă opresc doar la „imixtiona”, făcut după „imixtiune” – amestec, ingerință. „Imixtiune” e, atît în franceză („immixtion”), de unde l-am luat, cît și în românește, substantiv. în cazul său, schimbarea morfologiei nu e un semn de inteligență gramaticală. Asemenea inovații s-au mai încercat, dar fără succes. Iată un exemplu, tot de la un om politic, socialistul Vasile G. Morțun
(1860 -1919): „Căci d-voastre – le reproșa el adversarilor, într-un discurs parlamentar – nu aveți interesul ca țăranul să stea bine, să aibă îndeajuns pămînt de agricultat…”.

Orice început e un angajament.

M-am gîndit nu o dată la „o altfel de viață”, dar n-am fost niciodată atît de încrezător în ea, ca s-o las pe aceasta pe care o am, cu toate inconvenientele de care e plină.

Calcă a persoană importantă: e președintele unei scări de bloc. Dar – ironie – nu al unuia turn, ci al unuia cu doar patru etaje!

Hotărîre veche: smerit în fața lui Dumnezeu, îndrăzneț în fața oamenilor.

âmi place mai mult: „Lăcrămă Iisus” (Ioan 11, 35), cum e în „Noul Testament de la Bălgrad” și în „Biblia de la București”, decît „Iisus plîngea”, cum e într-o traducere recentă. „Lăcrăma” e mai poetic, mai discret, mai melancolic. „Plîngea” e prea intens, „prea uman”. Și mai e ceva de remarcat: Iisus are această „slăbiciune” în momentul aflării veștii că prietenul Său Lazăr a murit, dar nu și pe cruce, înaintea propriei morți.pșor?”

Am scris recent despre dificu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!