Constantin Ciosu, la al treilea premiu pentru caricatură de presă

Administrator

Colaborarea cu Ziarul de Bacău i-a adus lui Constantin Ciosu trei premii pentru caricatură de presă. Pentru lucrări publicate în cotidianul nostru, reputatul caricaturist a obținut, în octombrie 2007, Premiul de excelență la cea de-a VI-a ediție a Salonului de Caricatură de Presă de la Galați, și două premii la Gala Presei Băcuane, în edițiile 2007 și 2005. „Nu e genul meu să lucrez în fiecare zi, dar am apucat să spun odată «da» unei colaborări, am zis să încerc și am rămas cu încercarea. Acum trimit la «Ateneu», la Ziarul de Bacău și la «Viața medicală» din București. Caricaturile pentru presă le fac primele, ca să scap, și să mă ocup apoi de celelalte, pentru concursurile internaționale. Sînt destule subiecte politice, sociale, cu viața medicală e mai dificil pentru că nu e domeniul meu”, dezvăluie din „atelier” caricaturistul băcăuan. Constantin Ciosu spune că pentru caricaturile de presă „se documentează” în special de la știrile de televiziune și din „7 Plus”, oglindă completă a realității, în opinia sa. „Mi-aduc aminte de Iulian Antonescu. Era un tip mai pitoresc. Cînd ne mai întîlneam îmi spunea: «Viața e o caricatură». Cam așa și este. Se întîmplă lucruri anormale. Nimic nu e la locul lui, mai ales în poitică. Normal, rolul unei caricaturi ar fi să arate realitatea, iar cine este interesat să ia aminte. Noi ne facem datoria, nu știm dacă are efect”, a declarat caricaturistul băcăuan. Constantin Ciosu spune că nu va mai participa la o ediție viitoare a Galei Premiilor Presei băcăuane dacă nu are contracandidați pe măsură. „Nu-mi place dacă nu este concurență”, a conchis cîștigătorul Premiului pentru Caricatură. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.