~1 min lectură 0 comentarii

Consultare publică pentru itinerariu turistic cultural-religios

Redacția Ziarul de Bacău

Agentia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est derulează o consultare publică privind dezvoltarea unor circuite cultural-religioase care reunesc într-un mediu organizat cele mai renumite mănăstiri și biserici din regiune. Scopul – spun organizatorii acțiunii – este de a mări numărul vizitatorilor și al înnoptărilor pe segmentul turism cultural-religios în Regiunea Nord-Est și pentru a pune bazele dezvoltării durabile prin utilizarea organizată a obiectivelor cultural-religioase din zonă.

econ.regio

Acțiunea are loc în proiectul Recultivatur – „Elaborarea unui instrument pentru includerea valorilor cultural-religioase în procesul de dezvoltare și planificare al centrelor urbane și comunităților rurale învecinate”, finanțat prin Programul Sud-Estul Europei în care Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est este partener împreună cu alte 15 instituții din arealul Europei de Sud-Est.

Pentru definirea unui itinerar reprezentativ, a fost elaborat un chestionar care va sta la baza dezvoltării ulterioare a produselor turistice, în funcție de preferințele potențialilor turiști, agenților economici din domeniul turismului, operatorilor de turism și instituțiilor publice. Chestionarul poate fi accesat și completat de pe pagina de internet a Agenției (de la adresa http://www.adrnordest.ro/news.php?idâ323). (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.