• Monica Vascan, contabila societății Amapolla a lui Benoni Beca, a fost persoana în spatele căreia au fost aruncate cele mai multe acuzații • la audieri, Vascan a spus că pentru toate deficiențele constate sînt vinovați atît funcționarii băncii, cît și patronul ei, Benoni Beca
Monica Vascan, contabila societății Amapolla aparținînd lui Benoni Beca, liderul grupului „alcool” din dosarul Banca Transilvania, a fost audiată de judecătorii de la Tribunalul Bacău timp de două ședințe consecutiv. Monica Vascan a fost inculpatul cel mai nominalizat la capitolul vinovăție și de către administratorii inclupați și de către funcționarii bancari. Aceștia au precizat aproape la unison că documentația pentru obținerea creditelor și gestionarea împrumurilor obținute pentru grupul „alcool” erau făcute de Monica Vascan, cea care „lega și dezlega ițele din societățile noastre”, conform expresiei unuia dintre administratorii trimiși în judecată. Aruncînd vina pe Monica Vascan, administratorii, dar și funcționarii băncii au încercat să-și diminueze sau chiar să-și anuleze complet orice responsabilitate în privința deficiențelor constate în modul de acordare a creditelor dar și a gestionării lor.
Numai că nici Monica Vascan nu a stat cu mîinile în sîn, atunci cînd i-a venit rîndul la audiere. Fără să mai stea prea mult pe gînduri, femeia a început să povestească judecătorilor că cea mai mare vină pentru toate neregulile o poartă fie funcționarii bancari din Bacău sau Cluj, fie șeful ei, Benoni Beca, ale cărui ordine le-a executat în calitate de salariată a acestuia. „Toate plățile și viramentele, precum și ordinele de compensare între societăți le făceam la ordinul șefului meu, Benoni Beca. De asemenea, au fost cazuri cînd mi-a cerut să întocmesc și documentația pentru acordarea unor credite pe numele diferitelor societăți cu care Amapolla era în relații comerciale, iar eu le întocmeam și le prezentam la bancă. Nu era treaba mea să negociez contracte, iar în cazul în care primeam dispoziție să întocmesc documentație de credit, îmi spunea Benoni Beca ce sumă și ce fel de credit, lăsînd-mi impresia întotdeauna că acestea erau deja negociate dinainte, eu urmînd doar să îndeplinesc niște atribuții pe linie de serviciu. De asemenea, ridicam sume mari de bani în numerar pentru a achita marfa cumpărată de Amapolla, iar drept garanție aduceam stocuri de vin care erau stocate în depozitele societății Amapolla. Cum nici una dintre societățile din grup nu avea spații proprii de depozitare, se făcea doar pe hîrtie un circuit de marfă, pentru că în realitate nu se mișca nici un litru de vin din rezervoarele Amapolla. Toate aceste manevre se făceau pentru a putea garanta împrumuturile pe care le făceam în bancă pe numele societăților din grupul nostru”, a arătat Monica Vascan. Ea a mai spus că în multe cazuri în care s-au constatat după aceea deficiențe în privința procedurilor bancare, vinovați se fac salariații băncii, care nu i-au cerut documentele necesare pentru completarea corectă a documentațiilor de împrumut. Monica Vascan a mai precizat că toate aceste mișcări de mărfuri doar pe hîrtie, efectuate în scopul de a obține credite, erau cunoscute și de conducerea băncii centrale de la Cluj, care avea deja depus de ceva vreme un proiect de fuziune a societăților din grupul „alcool”, societăți care ar fi urmat să se tranforme într-o rețea de distribuție națională. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns