Contestarea actelor fiscale trece prin furcile caudine ale legii

Administrator

Deciziile care vin odată cu întocmirea actele administrative fiscale nu sînt bătute în cuie. Contribuabilii la bugetul consolidat al statului pot face întîmpinări la acestea, dacă au motive întemeiate, pentru că legea permite aceasta. Procedura rezolvării contestației are însă tipicul ei, tot după lege. „La primirea contestației – am aflat de la purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău (DGFP), Maricel Radu -, organul emitent al actului administrativ fiscal va întocmi dosarul acesteia, care va cuprinde: contestația în original, care trebuie să poarte semnătura persoanei îndreptățite, precum și amprenta ștampilei, în cazul contestatorului persoana juridică, împuternicirea avocațială, după caz, actul administrativ fiscal atacat, în copie, precum și anexele acestuia, copii ale documentelor care au legătura cu cauza supusă soluționării, documentele depuse de contestator, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și sesizarea penală în copie, după caz”.

Contestația se va depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Dispozițiile privind termenele din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzator. Atfel, termenul de depunere a contestației se calculează pe zile libere, cu excepția cazului în care prin lege se prevede altfel, neintrînd în calcul nici ziua cînd a început, nici ziua cînd s-a sfîrșit termenul. De exemplu, actul administrativ fiscal este comunicat contribuabilului în data de 29 septembrie, termenul de 30 de zile începe să curgă de la 30 septembrie și se împlinește în 29 octombrie, astfel încît ultima zi de depunere a contestației este 30 iulie. Termenul care se împlinește într-o zi de sărbătoare legală sau cînd serviciul este suspendat (de exemplu, zile de repaus săptămînal) se va prelungi pînă la sfîrșitul primei zile de lucru următoare. De exemplu, în situația în care data de 30 septembrie prezentată la exemplul anterior este sîmbata, ultima zi de depunere a contestației este luni, 1 noiembrie. Termenul care, începînd la data de 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfîrșește într-o lună care nu are o asemenea zi se va socoti împlinit în ultima zi a lunii. De exemplu, actul administrativ fiscal este comunicat în data de 30 noiembrie, termenul de trei luni se sfîrșește în ultima zi a lunii februarie, respectiv 28 februarie sau 29 februarie, reprezentînd ultima zi de depunere a contestației.

Cînd se respinge contestația

Competența de soluționare este dată de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentînd impozite, taxe, contribuții stabilite de plată de către organul fiscal, precum și accesorii ale acestora. Dacă, de pildă, cuantumul este sub 500.000 de lei noi, contestația se soluționează de organele de soluționare constituite la nivelul DGFP. Dacă cuntumul este de 500.000 de lei sau mai mare, se soluționează de organele constituite la nivelul Agenției Naționale de Adminsitrare Fiscală. Contestațiile formulate de sucursalele persoanelor juridice, al căror cuantum este sub 500.000 de lei (RON), se soluționează de organele constituite la nivelul DGFP.
Contestația poate fi respinsă ca neîntemeiată în situația în care argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea contestației nu sînt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat. „Se mai respinge, ca nemotivată – a precizat Maricel Radu -, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sînt incidente cauzei supuse soluționării. Sau ca fiind fără obiect, în situația în care sumele și măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin reluarea procedurii administrative, luîndu-se act de soluția pronunțată de instanța penală, se constată că cererea ramîne lipsită de obiect”. De asemenea, contestația este inadmisibilă în situația contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere în care sînt prevăzute bazele de impunere constatate separat. în schimb, contestația poate fi admisă și actul administrativ fiscal atacat anulat și în situații cum sînt constatarea existenței unei excepții de fond sau de procedură, lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, la numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal.

Și depășirea termenului respinge contestația

În situația în care se pronunță o soluție de desființare totală sau parțială a actului atacat, în considerentele deciziei se vor prezenta numai motivele care au condus la desființare. Decizia de desființare va fi pusă în executare în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar verificarea va viza strict aceeași perioadă și același obiect al contestației pentru care s-a emis decizia, inclusiv pentru calculul accesoriilor aferente. Prin noul act administrativ fiscal, întocmit conform considerentelor deciziei de soluționare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decît cele din actul desființat, acesta putînd fi contestat potrivit legii. Contestația poate fi respinsă ca nedepusă la termen, în situația în care aceasta a fost depusă peste termenul prevăzut de prezenta lege, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, în situația în care aceasta este formulată de o persoană fizică sau juridică lipsită de calitate procesuală, ca fiind depusă de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, potrivit legii sau ca lipsită de interes, în situația în care contestatorul nu demonstrează că a fost lezat în dreptul sau interesul său legitim. „La fel, comtestația se respinge ca prematur formulată, în situația în care sumele contestate nu sînt stabilite cu titlu definitiv în sarcina acestuia sau în situația în care contribuabilul contestă un act premergător care stă la baza emiterii unui act administrativ fiscal” – spune purtătorul de cuvînt al DGFP. Atunci cînd decizia de soluționare este returnată de poștă, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, decizia considerîndu-se comunicată în termen de cinci zile de la data publicării anunțului. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.