Programul privind sănătatea reproducerii, în partea lui cea mai importantă și anume aceea de distribuire, gratuit, a produselor contraceptive, nu mai are de trăit decît cîteva luni. După cum ne-a declarat doctorița Carmen Roșculeț, șefa serviciului Asistența Mamei și Copilului din cadrul Autorității de Sănătate Publică (ASP) Bacău, finanțarea din afară a programului va mai fi asigurată pentru contraceptive pînă la sfîrșitul anului. Acest program se derulează în județul Bacău de trei ani și vizează femeile în vîrstă de 15 – 45 de ani, în special din mediul rural. în trimestrul II din 2006, în rîndul acestei categorii de populație au fost împărțite, gratuit, 12.025 de cutii (30 de pastile/cutia) de contraceptive orale, 565 de flacoane injectabile, 11.600 de prezervative și 65 de sterilete. Femeile au beneficiat de această facilitate prin intermediul medicului de familie ori al Cabinetului de planificare familială din Maternitatea Bacău. Ele au obținut contraceptivele după ce au fost consiliate de medic, acesta fiind singurul în măsură să stabilească pentru fiecare ce tip de contraceptiv îi este recomandat. „Multe tinere iau pastile după ureche, fără să consulte un medic care a absolvit cursurile de planificare familială. Or, această imprudență le poate costa sănătatea, pentru că un contraceptiv este bun dacă se administrează în funcție de organismul fiecăruia”, afirmă doctorița Carmen Roșculeț. Acum, 80 de medici de familie din comune au absolvit cursurile amintite, iar din mediul urban, numai unul. Ei sînt singurii care au și dreptul să primească de la ASP Bacău și să împartă gratuit contraceptive. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.