~2 min lectură 2 comentarii

Contract de 617 milioane lei! Băcăuanul Dorinel Umbrărescu a câștigat licitația pentru un tronson al drumului expres Craiova – Piteşti

Redacția Ziarul de Bacău

CNAIR a anunțat câștigătorul pentru construcția lotului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti, cu o lungime de 31,8 km. Este vorba de o asociere de firme ale lui Dorinel Umbrărescu, care construiesc și loturile 2 și 3. Constructorul băcăuan mai fusese declarat câștigător în 2020, dar o instanță de judecată a întors decizia și a obligat CNAIR să reevalueze ofertele depuse.

Câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 4 al drumului expres Craiova – Piteşti este asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade, a anunţat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), precizând că, valoarea contractului este de peste 617 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit sursei citate, durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor iar perioada de garanţie ofertată este de 10 ani.  

”Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia Drumului Expres Craiova – Piteşti, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km. Traseul acestui drum expres se desfăşoară pe teritoriul Judeţului Argeş şi începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localităţile Albota şi Costeşti, ocoleşte pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1, Bucureşti – Piteşti, la km 121+185.”, transmite CNAIR.  

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Feraru Năstase
    27 februarie 2021, 17:47
    0

    Bravo un nr de telefon dacă se poate

  2. M
    Marcel
    28 februarie 2021, 08:27
    0

    Turci și chinezi sa plece în țara lor să facă drumuri.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.