„Din agricultură nu poți trăi…”
Constantin și Camelia Ungureanu locuiesc în Dămienești. Asta de vreo trei ani de zile. E drept, el, soțul, e născut aici, în acest sat de pe malul stîng al Siretului, dar cu mulți ani în urmă a ajuns la Bacău, lucrînd la Fabrica de Șuruburi pînă a fost „trecut” în șomaj. Camelia, soția sa, e dintr-un sat vecin, Negri, ea a muncit la „Confecția”, fabrică aflată „peste drum” de „Șuruburi”, dar și ea a trebuit să plece. Avînd doi copii și viața fiind tot mai grea, au hotărît să vîndă apartamentul și să se mute în satul soțului, mai bine-zis în casa părintească a acestuia. Și așa au făcut. „Istoria” am aflat-o de la doamna Camelia Ungureanu, pe care am cunoscut-o în piața mare a Bacăului și de la care am cumpărat brînză de vaci. Am intrat în vorbă, am întrebat-o de unde e, eu cunoscînd marea majoritate a satelor județului, și cînd am auzit de Dămienești am întrebat-o de amicii mei de acolo, de frații Puiu și Daniel Ciobanu, sigur, cum să nu-i știe, sînt doi oameni harnici, cu inițiativă, „sînt patroni”, cum mi-a zis. Și a continuat: „Am revenit aici hotărîți să ne apucăm de agricultură. Părinții îmbătrînesc, nu mai sînt în putere, agricultura cere muncă, nu glumă! Numai că ne-am convins că din agricultură nu prea poți trăi…, cel puțin acum…”. M-am mirat de această afirmație, mai ales după ce mi-a spus, între altele, că producția de grîu, anul acesta, e bună, de pe un hectar această familie a recoltat peste 3 tone de grîu. „Vrem să vindem. De asta am și semănat grîul. Numai că nimeni nu ne întreabă nimic, iar prețul e de nici trei mii kilogramul. Și să vedeți ce grîu frumos, de calitate, avem! Dar la prețul ăsta…? Am făcut o socoteală, împreună cu soțul meu, și am ajuns la o concluzie dureroasă pentru noi: cu banii cheltuiți am fi cumpărat, la prețul grîului ce se oferă, de două ori mai mult decît am obținut noi”.
âmi dau seama că femeia aceasta tînără are mare dreptate. Munca agricultorului nu e plătită. De fapt, niciodată n-a fost plătită. Iar la noi, cînd productivitatea în agricultură continuă să fie foarte scăzută, e cu atît mai mult neplătită. Gîndesc că ajutorul dat agricultorilor noștri aici trebuie să „bată” – crearea unor facilități care să asigure creșterea productivității. Zilele trecute, la postul public de radio am auzit că un studiu făcut de specialiști în agricultură a dus la concluzia că România e pe ultimul loc în Europa privind acest important indicator. Nu știu dacă vom fi sau nu admiși, în 2007, în Uniunea Europeană, dar știu că agricultura noastră e departe de a fi competitivă cu cea practicată în Occident. Această situație „neagră” e cu atît mai dureroasă cu cît țara noastră, ca potențial agricol, e a doua din Europa, după Franța, din cîte știu. Oameni precum Camelia și Constantin Ungureanu, din Dămienești, trebuiesc ajutați să-și construiască ferme solide, productive, căci acești oameni sînt nu numai tineri – argument deosebit vizavi de viitorul agriculturii noastre – dar sînt și dornici și hotărîți să-și închine viața, energia, muncii pămîntului. Dar nu oricum, ci numai în condițiile în care munca agricultorului e mănoasă, iar plata acestei munci aduce profit. Altfel, din cîte mi-am dat seama din ce mi-a spus doamna Ungureanu, familia ei este decepționată de modul cum e văzut și apreciat agricultorul onest, harnic și doritor de a-și asigura un trai prosper din munca pămîntului… (Eugen VERMAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.