Iar au dat apele năvală peste noi. În furia lor imensă au luat vieți omenești, au înecat animale, au distrus gospodării și culturi agricole. Au venit apele ca un blestem. Ca un blestem de mamă, neiertător, ucigaș. Tot așa – atunci cu mult mai multe victime și pe arii mult mai extinse – au venit și pe la începutul anilor ’90. Doar copiii n-au ce-și aminti din acele zile și săptămîni de dinaintea lor. Noi, însă, ne amintim. La Răcăciuni, la Berești-Tazlău, la Onești, Doamne, cîți oameni au mai murit atunci! Mi-amintesc că un bătrîn din Berzunți a fost înmormîntat de două ori. Pentru că, găsindu-l, oameni de prin județul Galați l-au îngropat acolo, creștinește, nu știa nimeni, nimic, de el, numai că, după o vreme, feciorii mortului au aflat de tatăl lor și l-au adus acasă, la el în sat, și l-au îngropat… Acum, apele au luat trei vieți, multe vieți au fost salvate în ultima instanță, au omorît animale și au distrus agoniseala de o viață a zeci și zeci de familii.
Și atunci, în anii ’90, și acum, oamenii se întreabă cum de a fost cu putință, cum de, în acești din urmă ani, orice ploaie ceva mai bogată în precipitații aduce după ea inundații și suferințe! Eu, ca reporter, am scris și atunci, dar și în alte astfel de împrejurări nedorite, despre ceea ce s-a întîmplat, despre patimile acelor oameni pentru care apa a devenit dezastru. Eram, după o puternică viitură, la Palanca, pîraiele ieșiseră din matcă, Trotușul, umflat și rău ca o fiară turbată, luase mai multe gospodării și le dusese la vale, eram, deci, la Palanca și, împreună cu viceprimarul de atunci – un bărbat înalt, solid, calm în acea situație limită – priveam, neputincioși, cum apele săpau la temelia unei acse. L-am întrebat, atunci, pe omul acela, cum de e cu putință ca de la o ploaie puternică, bogată, să se ajungă la o asemenea situație. Atunci, el a mers cu mine sub un brad înalt, falnic, și mi-a zis: „Acum nu mai plouă… Dar, dacă ar ploua, apa s-ar prelinge pe crengile bogate și ar ajunge, pe pămînt, pe o suprafață destul de importantă ca mărime. Dar dacă n-ar fi bradul, sau fagul sau, mă rog, alt copac, apa ar veni din nori ca dintr-o găleată, într-un singur loc și s-ar strînge în șuvoaie și ar distruge totul în calea ei și n-ar mai intra în pămînt așa cum ar intra dacă pădurea ar fi la locul ei… Vedeți, oamenii noștri sînt de vină. Ei au tăiat fără milă pădurile și acum natura se răzbună…”
Acum, în zilele din urmă, la Comănești, Asău, Agăș, Dărmănești – în general pe Valea Trotușului, apele au dat, din nou, dovada negrăitei lor puteri. Ca și atunci, acum un alt om, primarul orașului Comănești, domnul Viorel Miron, declara unei colege de la cotidianul „Ziarul de Bacău” – declarație pe care o reiau și eu, deoarece nu se deosebește cu nimic de cea făcută cu cîțiva ani în urmă de viceprimarul din Palanca: „Simțim acum efectul tăierilor masive, ilegale care au fost făcute atîția ani. Oamenii au decimat pădurea fără să se gîndească la ce se va întîmpla. Ploaia, în loc să fie absorbită de pădure, se transformă ușor în șuvoaie…”
Vedeți, judecăți simple și adevărate! Dar cine sînt acei oameni care au decimat pădurile? Sigur, în primul rînd proprietarii lor. Apoi – să nu uităm – în Valea Trotușului, în anii de după ’89, au venit tot felul de străini care au concesionat și au tăiat fără milă. Dacă oamenii noștri, românii, au tăiat fără milă din proprietățile lor, închipuiți-vă străinii…! Cei maturi își amintesc că, pe vremuri, valorificarea superioară a masei lemnoase era un obiectiv economic care și aici, pe Valea Trotușului, s-a concretizat, între altele, în marele Combinat de Industrializare a Lemnului. Aici, la Comănești, se fabrica mobilă – destinată, în majoritate, exportului -, aici se fabricau plăci fibrolemnoase, plăci aglomerate, binale etc, etc. Acum nu se mai fabrică nimic! Străinii au dat buzna și ne-au tăiat pădurile și unii dintre noi s-au îmbogățit! Acesta ar fi un aspect. Dar tot atît de adevărat e că tot felul de inși și-au amenajat, pe Valea Trotușului, mini-fabrici de cherestea, un gater, două, au tăiat zdravăn iar rumegușul a fost depozitat, în movile uriașe, pe malul Trotușului, al Goioasei și al altor afluienți ai rîului. Am văzut cu ochii mei, am văzut nu numai rumegușul depozitat, ci și tot felul de deșeuri din gospodării – sobe din tăblă ruginite, bidoane, încălțăminte uzată, gunoi de grajd etc, etc aruncate, de-a valma, pe malul apelor care, altădată, erau curate, limpezi precum cristalul. Acum, după acest ultim dezastru, a sosit la fața locului însuși premierul Adrian Năstase care, șocat pe drept cuvînt de ceea ce a văzut, a dat dispoziție ca toți cei care și-au bătut joc de păduri și de ape să fie sancționați cu toată asprimea.
Dar degetul pe rană l-a pus, în fapt, un om disperat, căruia apele i-au luat toată agoniseala de o viață. „Sărăcia e de vină, domnule prim-ministru! Pe aici, pe la noi, mai ales tinerii n-au unde munci, n-au din ce trăi, și atunci singura salvare rămîne pădurea!” Da, aici, în starea disperată în care au ajuns cei mai mulți locuitori ai Văii Trotușului trebuie căutate cauzele acestui dezastru ecologic. S-au închis mine – la Leorda, de exemplu -, s-au închis Combinatul de Industrializarea Lemnului – cîți oameni mai muncesc, astăzi, aici? -, fabricile de pe la Agăș și din alte localități abia-și mai duc zilele, dacă nu s-or fi închis și ele… Dintr-o zonă înfloritoare, Valea Trotușului s-a transformat într-un loc bătut de Tranziție! Sigur, fără a eluda reaua credință a jefuitorilor pădurilor, o analiză adîncă, responsabilă trebuie să se aplece, cu toată atenția, spre această realitate crudă și adevărată…
Eugen VERMAN
Lasă un răspuns