Mă întîlnesc, zilele trecute, cu amicul D., pe care nu-l mai văzusem de cîteva luni. „Am stat în spital, domnule… Colecistul… Am făcut un tratament forte… Era cît pe ce să ajung la operație…” Galben la față, subțiat de tot, amicul D., căruia, chiar și așa, nu-i dai mai mult de 60 de ani, deși are aproape 80, se ține, totuși, bățos. De altfel, toți îi spunem „Bătrînul”, asta mai mult ca alint, pentru că dacă e s-o luăm pe adevăratelea, chiar că e bătrîn. Opt decenii înseamnă ceva… „Acu’ – continuă el, doctorii mi-au dat tratament îndelungat, medicamente de sute de mii, însă un om de la țară, cu care am stat în același salon și care suferea de altă boală, mi-a șoptit să nu mă dau în lături de la ridichea neagră… Cică să mănînc și crudă, crudă, în aperitive, dar și sub formă de suc proaspăt. Și, n-aș vorbi într-un ceas rău, văd că-și face efectul. Mă simt tot mai bine! Și mă mai bucur că văd zilnic, în piață, grămezi de ridichi negre, destul de ieftine, așa că omul meu, dar și alții în situația lui, avem deci la îndemînă un medicament pe care Sfînta Natură ni-l pune cu generozitate la dispoziție.
Ajuns acasă, citesc, pe nerăsuflate, într-o carte pe care o am de mulți ani, că ridichea asta neagră are o mie și una de proprietăți: provoacă golirea veziculei biliare, este tonic respirator, stimulent al celulei hepatice, aperitiv și digestiv, dietetic, antialergic, sedativ nervos, antiscorbutic… Și, recomandări în consecință: litiază biliară și urinară, colecistite etc. Așa că mă și grăbesc să cumpăr cîteva kilograme… Și le voi folosi nu numai crude, în aperitiv, sau suc proaspăt, ci și ca sirop. Dar să citez din cartea aceasta cum se prepară siropul și la ce-i bun: „Așezați într-un vas de pămînt straturi alternative de rondele de ridiche neagră și de zahăr candel. A doua zi veți constata că s-a format un sirop abundent. Patru – șase linguri pe zi le vin de hac tuselor celor mai rebele. Siropul acesta este, pe de altă parte, unul dintre cei mai buni fortifianți care se pot da unui copil care nu crește bine sau unui adolescent obosit”. Așa că, grăbiți-vă și dumneavoastră spre piață. Cît se mai găsesc ridichile astea negre, de toamnă tîrzie. (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns