Eugen VERMAN
Nu cunosc, cu exactitate, cîte sicrie au fost confecționate, în această iarnă, pentru boschetarii găsiți morți prin parcuri, pe bănci sau în ganguri, pe casele scărilor blocurilor… După primul ger m-am întîmplat pe Insula de agrement din orașul nostru și am văzut că din atelierul de tîmplărie al primăriei se scoteau cinci coșciuge. Normal, l-am întrebat pe unul dintre inșii care le încărcau într-un camion, ce-i cu „obiectele” acelea și mi s-a răspuns sec: „sînt pentru boschetari”. Asta era, cum am spus, după primul ger. Acum, zilele trecute, am fost din nou pe Insulă, dar n-am putut afla numărul total al sicriilor confecționate de primărie. Cineva mi-a zis că „oricum, sînt mai puține decît cu vreo două ierni în urmă, cînd s-au confecționat vreo douăzeci…” Și mi-am mai notat gestul, întradevăr omenesc, al administrației locale de a face astfel de acte de generozitate pentru amărîții aceștia care nu mai au nici bani, nici casă și nici altceva decît sumbra perspectivă de a-și găsi sfîrșitul în împrejurări cu totul și cu totul anormale… „Anormale”, întrucît fiecare om ar trebui să-și încheie viața cu demnitate și decență, în patul lui de-acasă sau pe un pat de spital, asta în afara accidentelor care, din nefericire, sînt tot mai multe!…
…Întîmplarea face să-i fi cunoscut pe doi dintre cei care, pur și simplu, au fost găsiți morți, înghețați. I-am cunoscut chiar aici, în preajma blocului în care locuiesc, aproape zilnic venind și scotocind prin pubelele de gunoi după mîncare sau după bidoane din plastic, acestea să le vîndă. Nebărbieriți, cu ochii roșii de nesomn, îmbrăcați și încălcați în totală discordanță cu rigorile iernii, oamenii aceștia, neînsemnați, ocoliți și huliți, au fost, totuși, la vremea lor, persoane cunoscute care s-au bucurat de aprecierea semenilor. N-o să le dau numele. Unul a fost maistru lăcătuș la o cunoscută întreprindere industrială din Bacăul nostru. Avea subalterni, era bun meseriaș, dar avea o meteahnă: băutura. Și dacă înțeleptul spunea că mai degrabă te îneci într-un pahar decît în ocean, a avut dreptate și în cazul maistrului Z. Imediat ce, în întreprindere, au început restructurările de personal, omul a fost trimis în șomaj. De supărare, neajutat de nimeni, s-a adîncit, încet-încet, în prăpastia săpată de alcool. L-a lăsat nevasta, au împărțit totul – nu avea copii – și partea lui de bani a măcinat-o într-o jumătate de an. Așa a ajuns pe drumuri și, în cele din urmă, s-a apucat de căutat prin gunoaie să aibă cu ce trăi. Nu, n-a cerșit niciodată, mi-a spus că nici n-ar putea face așa ceva, e rușinea-rușinilor, așa mi-a zis, dar iată că foamea, alcoolul și gerul l-au băgat în pămînt… Celălalt – un ins înalt, subțire, cu vinișoare roșii în față, îmbrăcat cu o salopetă murdară și încălțat cu niște bocanci sparți – n-a muncit niciodată. E drept, prin pușcării a învățat tîmplăria și zidăria și a mai lucrat, în anii dintre două arestări și condamnări, pe la diverși cetățeni. Dar asta temporar, o lună-două, vara, iernile petrecîndu-le, la început, la niște prieteni, soț și soție, dar cînd aceștia s-au despărțit a ajuns pe drumuri. N-a fost însurat niciodată și nici n-a avut vreun copil din vreo legătură cu vreo femeie de teapa lui. Ultima dată am stat de vorbă cu el prin noiembrie, era zgribulit și tremura tot, spunea că are febră și că-i bolnav de plămîni, l-am sfătuit să meargă la Spitalul de boli de plămîni, că n-o să-l arunce în stradă, dar el mi-a spus că soarta îi e pecetluită… Zilele trecute am aflat că și el a fost găsit mort, înghețat… Nu știu unde au fost îngropați și nu știu dacă, pe crucile lor de mormint, li s-au scris numele… La urma-urmei, au fost doi anonimi. Doi trecători prin viață, două umbre, doi muritori. Din nefericire, numărul celor cărora noi le spunem „boschetari” este mare. Unii, mai puternici, încearcă să se salveze și reușesc. Alții, însă, sînt sortiți să moară tineri, în nopțile geroase de iarnă și să fie găsiți și primăria să le facă coșciuge și cruci și să-i îngroape pe spezele bugetului local. În fața unor astfel de cazuri, te întrebi: ce-i destinul omului? Pentru că asemenea inși vor fi fiind dintotdeauna și în toate societățile. Ar putea ei, oare, ajutați să-și schimbe soarta? Eu cred că da! Dacă nu în totalitate, în marea majoritate a cazurilor. Problema este, însă, cum și cu ce…?
Lasă un răspuns