ContraSENS

Administrator

Buni de gură

Un mesaj trimis ieri pe messenger invita băcăuanii la un miting în fața sediului E.On Moldova, în semn de protest față de căderile și fluctuațiile de tensiune din ultimele zile. La ora stabilită, în fața clădirii de pe Ștefan cel Mare, singurii prezenți au fost ziariștii. Și ei, ce-i drept, consumatori cărora li se restartează computerele sau care rămân ore întregi fără căldură sau din cauza întreruperilor de curent.
Acum cîteva luni, o inițiativă transmisă tot prin messenger, s-a bucurat de oarecare succes. Invitația la Ziua Chiulului a prins printre liceenii băcăuani care s-au adunat în Parcul Cancicov. Nu au fost foarte mulți, dar au fost. Și nici măcar nu era vorba de un protest. Concluzia cea mai facilă ar fi că băcăuanii se pricep bine să se plîngă că n-au aia și n-au cealaltă. Cînd e vorba, însă, să se implice, lucrurile se schimbă și își amintesc brusc de faptul că au treburi mai importante de rezolvat. Astfel de consumatori cuminți cum să nu fie o mană cerească pentru orice companie? Fie ea și germană… (Răzvan BIBIRE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.