■ Rednic acuză conducerea băcăuană că nu i-a plătit o restanță de 3000 de dolari, în timp ce președintele băcăuan îl invită la contabilitatea clubului pentru a se documenta
Deranjat de faptul că Mircea Rednic (foto) a acuzat clubul băcăuan că nu i-a plătit așa-zisa restanță de 3000 de dolari, Gheorghe Chivorchian a spus: „chiar ieri am vorbit cu Mircea și cu Răzvan Lucescu și le-am spus, amîndurora, că pot veni oricînd la contabilitatea clubului. I-am mai spus însă lui Mircea că în condițiile în care a plecat a luat chiar mai mult, însă clubul nostru nu i-a scos ochii cu acest aspect. Mă întreb însă dacă Rednic va avea de dat înapoi niște bani clubului, după ce vor fi trecute în revistă toate documentele din conmtabilitate, ce se va întîmpla oare?”, s-a întrebat retoric președintele Chivorchian. Suma de 3000 de dolari este infimă pentru un Rednic care a dat chiar din buzunarul său bani pentru salariații de la periferia oricărui club unde a antrenat, sau, mai mult, pentru unele prime suplimentare date jucătorilor de la Rapid. După părerea noastră, este vorba doar despre o ambiție exagerată a lui Rednic, tehnician care nu poate uita, și aici are dreptate, modul în care a fost eliminat de la FCM Bacău. Ulterior, președintele de onoare, primarul Sechelatiu, a recunoscut marea greșeală făcută atunci. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns