Ziua de 30 iunie este ultima pina la care se pot depune cereri de aminare la plata a obligatiilor fiscale datorate si neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare – a anuntat, ieri, 17 iunie, Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau. Pina pe 15 iunie, in judetul Bacau 165 de contribuabili au depus cereri pentru aminare la plata a obligatiilor fiscale datorate si neachitate la termen, ca urmare a efectelor crizei economico-financiare, pentru un volum de datorii restante care au ajuns la 31,2 milioiane de lei.
Nu mai putin de 131 de cereri sint in derulare, prin conformare voluntara a contribuabililor in cauza la indeplinirea obligatiilor de plata a datoriilor curente. In trei cazuri, etapele de aminare la plata sint finalizate, iar agentii economici au intrat in deplina capacitate de desfasurare a activitatii. In alte 28 de cazuri, facilitatea de aminare la plata a fost pierduta de contribuabili, fiind aplicabile procedurile de executare silita.
Conditiile in care se amina plata
Aminarea la plata se poate solicita prin cerere, care se depune la organul fiscal competent, pentru obligatiile fiscale datorate si neachitate in ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii. Aminarea nu poate fi mai mare de sase luni si nu poate depasi data de 20 decembrie a anului fiscal in care se acorda. Cumulativ, contribuabilii trebuie sa fi depus toate declaratiile fiscale, sa nu aiba fapte inscrise in cazierul fiscal, iar in sarcina contribuabilului sa se stabileasca raspundere potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei si/sau raspundere solidara potrivit prevederilor art. 27-28 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala. Contribuabilii care solicita aminarea la plata pentru obligatiile fiscale neachitate la termen trebuie sa constituie garantii sub forma scrisorii de garantie bancara si/sau sa ofere bunuri libere de orice sarcini in vederea instituirii masurilor asiguratorii in termen de 15 zile de la data comunicarii deciziei de aminare la plata de catre organul fiscal competent.
Garantiile constituite si/sau bunurile oferite in vederea instituirii masurilor asiguratorii vor reprezenta 20% din suma aminata la plata si dobinzile datorate in perioada aminarii la plata, daca aminarea se acorda pe o perioada de pina la trei luni, inclusiv, sau 40% din suma aminata la plata si dobinzile datorate in perioada aminarii la plata, daca aminarea se acorda pe o perioada mai mare de trei luni. Garantiile sub forma de scrisori de garantie bancara vor avea o valabilitate mai mare cu 60 de zile decit perioada de aminare la plata. Bunurile oferite in vederea instituirii masurilor asiguratorii vor fi insotite de raportul de evaluare intocmit de un expert independent, precum si de extrasul de carte funciara.
Obligatiile contribuabililor
In perioada aminarii la plata, contribuabilii sint obligati sa-si achite obligatiile fiscale cu termene de plata incepind cu data emiterii deciziei de aminare la plata. In perioada valabilitatii aminarii la plata a obligatiilor fiscale neachitate la termen, se datoreaza majorari de intirziere in cuantum de 0,05% pentru fiecare zi a perioadei de aminare la plata, incepind cu data emiterii deciziei si pina la data la care se implineste termenul de aminare sau data la care inceteaza valabilitatea inlesnirii.
Aminarile la plata isi pierd valabilitatea in cazul in care contribuabilii nu isi achita, in cel mult 30 de zile de la scadenta, obligatiile fiscale cu termene de plata, incepind cu data emiterii deciziei de aminare la plata. Daca termenul de 30 de zile se implineste dupa data de 20 decembrie, obligatiile fiscale se platesc pina la aceasta data.
In situatia in care contribuabilii nu isi achita obligatiile fiscale aminate la termenul stabilit pentru plata.
Lasă un răspuns