Moment de răscruce în istoria poporului nostru. Astăzi se împlinesc 144 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment ce a marcat profund și a determinat evoluția statului român modern, dar a creat și premisele făuririi Marii Uniri din decembrie 1918. La 24 ianuarie 1859, Moldova și Țara Românească deveneau „una și aceeași” împlinindu-se astfel un vis de veacuri al fraților de neam și de sînge, trăitori de o parte și de alta a Milcovului. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ales principe atît la Iași, cît și la București, întruchipa năzuinți și aspirații de legitimitate istorică. Evocarea pe care o facem astăzi surprinde contribuția unioniștilor băcăuani și demersurile lor în favoarea unirii, nume ilustre ale unei istorii cu adevărat de excepție.
24 ianuarie 1859
Visul de aur, pentru înfăptuirea căruia au luptat toate generațiile de români, a fost înfăptuit numai parțial la 24 ianuarie 1859. Revoluționarii de la 1848, a căror activitate s-a desfășurat în așezările ținutului Bacău, nu și-au putut găsi odihna sufletescă decît în momentul în care au văzut înfăptuită unirea Moldovei cu Țara Românească. Populația satelor și târgurilor de pe Trotuș, Tazlău, Bistrița, cursul mijlociu al Siretului s-a angajat în lupta care, între 1856-1859, intrase în faza ei decisivă. În condițiile în care unirea avea încă dușmani pe plan intern, susținuți de unele mari puteri ale Europei interesate ca națiunea română să trăiască dezbinată, intervenția populației sătești și orășenești de pe întregul cuprins al țării a devenit factorul hotărîtor în rezolvarea celor mai arzătoare probleme românești de la mijlocul secolului al-XIX-lea.
În cuprinsul ținutului Bacău, ca și în toată țara, în ciuda desfășurării unor activități potrivnice pregătirii poporului pentru marele act de unitate națională, își făceau simțită prezența unii fruntași ai luptei pentru unirea Moldovei cu Țara Românească. În rîndurile unioniștilor băcăuani se remarcau, prin prezența și fermitatea poziției lor, Costache Rosetti – cel care, după insuccesul revoluției de la 1848, a desființat din proprie inițiativă boierescul și a împroprietărit pe țăranii care trăiau pe moșia Tescani -, Vasile Sturza, Dimitrie Cracti, Ioan Lecca, Petrache Brăescu, Alecu Vilner, Iancu Gheorghe Budu, Maria Vilner, Costache și Dumitru Bârza, Gheorghe și simeon Hociung și mulți alții.
În anii marilor frămîntări pentru găsirea soluțiilor în vederea înlăturării feudalismului reacționar, democratizării vieții politice, desființării și împroprietăririi țăranilor, un grup de tineri a pus bazele unei lăudabile mișcări teatrale, care a jucat un rol considerabil în pregătirea opiniei publice din orașul de pe Bistrița și din satele ținutului, în favoarea angajării populației la marea luptă ce urma să se desfășoare. În marea confruntare dintre unioniști și antiunioniști s-a remarcat, prin activitatea desfășurată în favoarea unirii, popularul Costache Rosetti Tescanu. Calitățile sale de bun organizator al luptei pentru dezvoltarea entuziasmului populației din ținut în favoarea unirii celor două state separate de Milcov l-au promovat în fruntea acestei mișcări. El a devenit promotorul acțiunii pentru formarea comitetului unionist din ținut. Din momentul în care s-au pus bazele acestei puternice organizații, proprietarul de la Tescani a devenit conducătorul ei. În această calitate, el a fost principalul autor al celebrului act de adeziune la Societatea „Unirea” din Iași, prin care băcăuanii își exprimau hotărîrea de a susține, cu toată energia, ca țările surori „să se unească într-un singur stat, sub numele de România”.
Divanurile ad-hoc, un pas spre unire
Lupta pentru realizarea unirii a intrat în faza finală, după ce au fost adoptate la Paris hotărîrile privind Principatele Române. În întreaga țară, caracterul plebiscitar, de consultare a națiunii întregi, a devenit o mare realitate, în focul marii confruntări pentru constituirea divanurilor ad-hoc. În ținutul Bacău, la fiecare reședință de ocol, au avut loc, în ziua de 7 iulie a anului 1857, adunări pentru stabilirea prin vot a alegătorilor care să desemneze pe reprezentanții lor în divanurile menite să decidă soarta unirii Moldovei cu Țara Românească.
Astfel, la ocolul Bistrița de Jos au fost stabiliți cu majoritate de voturi cei cinci alegători: Toader Săulescu, Sion Gherasim, Dumitrache Pătrașcu, Ilie Bibire și Ioan Nour. În aceleași condiții, au fost hotărîți alegătorii din ocolul Trotuș și anume: polcovnicul Nicolae Ghioldun, Constantin Dughenar, postelnicul Ioan Bontaș, Simion Zăbriuracu, Ursache Țigancea. Din ocolul Bistrița de Sus, au fost aleși: slugerul Spiridon Dimitriu, slugerul Constantin Patrichi, Vasile Ciuchi, Ioan Borcea, Lupu Pătrășcanu. Populația din așezările ocolului Tazlăul de Sus a acordat mandatul ei pentru: Vasile Botezat, Neculai Busuioc, Dumitru Diacon, Alexandru Mazil, Simion Crucer. Din rîndurile locuitorilor Tazlăul de Jos au fost desemnați: Ștefanache Găburici, postelnicul Toma Nour, Iordache Petrache, Neculai Tătaru, Vasile Aioanei. Reprezentanții care au întrunit adeziunea populației din satele și tîrgurile ținutului Bacău s-au întrunit în ziua de 9 iulie 1857, în sala administrație ținutale din orașul Bacău, în vederea alegerilor unui deputat din rîndurile micilor proprietari.
Cei zece participanți la această adunare au fost: slugerul Spiridon Dimitriu, Vasile Ciuchi, Ioan Borcea, Lupu Pătrășcanu, Toader Spoială, Sion Gherasim, Dumitrache Pătrășcanu, Ilie Bibire, Ioan Nour și postelnicul Neculai Ghioldum. Dintre aceștia, aveau dreptul de a fi aleși slugerul Spiridon Dimitriu, Vasile Ciuchi, Ilie Bibire și Toader Spoială. Din rîndurile micilor proprietari a fost ales Ilie Bibire, iar pentru marii proprietari a fost stabilit Petrache Brăescu, întrunind 134 voturi, în timp ce contracandidatului său, Panait Docan, i s-au acordat 33 de voturi. Alegerile erau dirijate și supravegheate de o comisie electorală aleasă prin voința populară. Astfel, locuitorii din Bacău au ales pe banul Constantin Prodan în funcția de președinte, iar pe medelnicerii Neculai Dumitrașcu și Tănăsache Tîrțescu ca secretari ai comisiei electorale. Pentru corectarea greșelilor, înlăturarea omisiunilor din listele electorale s-au constituit comitetele electorale, care primeau și analizau conținutul jalbelor celor nemulțumiți. Ei au primit contestații din partea unor oameni ca: Mihai Frunză, profesor la școala publică din Bacău, Vasile Sturza, proprietarul moșiei Răcăciuni, S. Fornorache, negustor și proprietarul unor terenuri din Bacău, Alecu Morțun, proprietar și alți locuitori din satele și tîrgurile ținutului Bacău.
Pentru marii proprietari au fost stabiliți că au dreptul de a lua parte la alegerile din 30 august 1857 următorii boieri: comisul Petrache Brăiescu, proprietarul moșiei Gâșteni, spătarul Săndulache Sturza, proprietarul moșiei Sănduleni, paharnicul Ioan Giușcă, proprietarul moșiei Rușii, Fundul, Buhociul, căminarul Gheorghe Condopolul, proprietarul moșiei Bălăneasa, aga Iancu Donici, proprietarul moșiei Rădiana, aga Dimitrie Crupenschi, proprietarul moșiei Stănișești, clucerul Răducanu Manoliu, proprietarul moșiei Herțioana, spătarul Matei Crupenschi, proprietarul moșiei Chiticeni, comisul Manolache Crupenschi, proprietarul moșiei Tisăști, nobilul Ioan Lecca, proprietarul moșiei Bodești, dvornicul Manolache Galer, proprietarul moșiei Ilieștii sau Cotul Bojinii, 12) aga Dimitrie Strat, proprietarul moșiei Băhnășenii, serdar Manolache Apostol, proprietarul moșiei Bahna, medelnicerul Gheorghe Botez, proprietarul moșiei Boșoteni, hatmanul Alecu Aslan, proprietarul moșiei Onești.
Băcăuani în divanul ad-hoc al Moldovei
În urma unor mari frămîntări și intense confruntări, băcăuanii au ales în divanul ad-hoc al Moldovei pe postelnicul Vasile Alecsandri și pe aga Costache Rosetti Tescanu, ca reprezentanți ai marilor proprietari, pe spătarul Dimitrie Cracti, pentru micii proprietari, și pe țăranul Ioan Ababei din satul Valea lui Ion, din partea țăranilor clăcași. Un rol foarte mare în organizarea și conducerea luptei pentru succesul unioniștilor în alegerile în divanul ad-hoc a fost jucat de comitetul unionist băcăuan condus de Costache Rosetti Tescanu, care și-a exprimat în mod deschis adeziunea la înfăptuirea marelui act politic de unire a Moldovei cu Țara Românească. Se poate spune că, prin această decizie, comitetul unionist din Bacău a devenit port-drapelul luptei pentru înfăptuirea unității naționale.
Proprietarul Tescanilor, în întreaga perioadă cuprinsă între 30 mai 1856 – 24 ianuarie 1859, s-a situat mereu la cîrma luptei pentru realizarea unirii celor două țări surori. Pe lîngă faptul că a fost unul dintre inițiatorii și semnatarii actului de adeziune a băcăuanilor la Comitetul central al Unirii, el a devenit unul dintre colaboratorii consecvenți la „Steaua Dunării”. La 7/19 februarie 1857, unionistul Costache Rosetti-Tescanu, prin cererea adresată puterilor protectoare, s-a arătat, împreună cu ceilalți unioniști din ținut, ca reprezentantul opoziției împotriva abuzurilor administrației caimacamului Nicolae Vogoride, care se împotrivea exprimării libere a voinței naționale și l-a înfruntat direct pe acesta. La 20 mai 1857, a întocmit o amplă informare către Comitetul central unionist despre activitatea abuzivă a lui Costache Palade, ispravnicul ținutului Bacău.
Locuitorii ținutului Bacău s-au făcut cunoscuți ca mari unioniști și în fața unora dintre reprezentanții puterilor protectoare. Astfel, ei au informat prin scrisoarea lui Costache Rosetii și Talleyrand Perigord despre activitatea antiunionistă desfășurată de camaicamul Moldovei. Ei au fost mîhniți de atitudinea delegatului sard și de aceea au informat pe Benzi despre neregulile săvîrșite de conaționalul său. Fruntașii mișcării unioniste băcăuane au fost inițiatorii entuziastei și impresionantei manifestări a populației din ținut, prilejuită de trecerea prin aceste părți a comisarilor puterilor garante, favorabile unirii. Demne de semnalat sînt faptele locuitorilor din satele situate pe Valea Siretului și a Tazlăului, care l-au așteptat zi și noapte pe distanța dintre Adjud și Bacău, cu focuri aprinse, pe baronul Talleyrand, reprezentantul Franței, puterea europeană care a susținut cu fermitate unirea țărilor separate de Milcov.
Băcăuanii au făcut o primire triumfală solului poporului francez. Nu în același mod au fost primiți trimișii puterilor care se împotriveau unirii românilor. Opoziția reprezentanților mișcării antiunioniste, în fruntea căreia se situa camaicamul Nicolae Vogoride, a cunoscut forme de manifestare dintre cele mai violente în cuprinsul ținutului Bacău. Ca ispravnic al ținutului a fost trimis Costache Palade, un notoriu adept al politicii camaicamului. În ținut au fost adoptate măsurile cele mai drastice împotriva luptătorilor unioniști. Unii dintre fruntașii mișcării unioniste, aga Costache Rosetti Tescanu și Petrache Brăescu au suferit loviturile de bici, din partea celor puși de ispravnicul Costache Palade să oprescă populația ținutului să-și manifeste hotărîrea fermă în favoarea unității naționale. Abuzurile și represiunile nu au înfricoșat pe unioniștii din ținut și de aceea ei au continuat lupta cu forțe sporite.
Deputații aleși de locuitorii acestui ținut în divanul ad-hoc al Moldovei n-au dezamăgit pe alegători. Prin activitatea depusă, aga Costache Rosetti și țăranul Ioan Ababei s-au situat la înălțimea așteptărilor electoratului. Locuitorul din Valea lui Ion a fost un vajnic susținător al ideilor promovate în divan de cunoscutul moș Ion Roată. Proprietarul Tescanilor, luptătorul progresist de la 1848, singurul revoluționar care a trecut pașnic la desființarea iobăgiei și împroprietărirea clăcașilor de pe moșia sa, avea autoritatea morală să cheme și pe ceilalți deputați să discute să legifereze și să aplice aceleași reforme pe moșiile lor. Glasul deputaților băcăuani a răsunat în divanul ad-hoc al Moldovei nu numai în favoarea unirii românilor într-un singur stat, dar și pentru înfăptuirea unor reforme profund democratice și în primul rînd aceea care a dus la eliberarea și împroprietărirea clăcașilor. Poziția adoptată de Costache Rosetti în divanul ad-hoc i-a sporit popularitatea. Întreaga sa activitate progresistă a îndemnat populația ținutului să-l susțină în adunarea electivă a Moldovei, prin ale cărei lucrări trebuia să fie ales conducătorul Principatelor reunite.
Din partea băcăuanilor au mai fost aleși poetul Vasile Alecsandri și Iancu Donici. Aceștia, împreună cu restul deputaților trimiși de celelalte ținuturi, au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca prinț al Moldovei, în ziua de 5 ianuarie 1859. Acesta a constituit alt moment în care populația țării a intervenit în mod decisiv și cu succes în marea luptă pentru unitatea națională. La 28 decembrie 1858, Bacăul a trăit momente înălțătoare. În cinstea deschiderii adunării elective, s-a organizat în centrul administrativ al ținutului o mare ceremonie, la care au participat toți lucrătorii autorităților locale, comandantul jandarmilor cu toți soldații îmbrăcați în uniformă, consiliul orășenesc și o mare parte a locuitorilor așezării. S-a făcut distribuire de pîine și carne la populația săracă din oraș. Seara, întreaga localitate a fost iluminată, în semn de mare prețuire a deputaților, care aveau să satisfacă unul dintre marile deziderate ale națiunii române. Încrezători în triumful idealului pentru care au luptat înaintașii, băcăuanii trăiau bucuria succesului, care avea să ducă la unirea Moldovei cu Țara Românească, încă din momentul începerii activităților adunării elective, a cărei menire era de a alege pe domnul țării. Datele prezente conving că în ținutul Bacău s-a desfășurat o intensă activitate în favoarea marii lupte, care a dus la unirea Moldovei și Munteniei. Aceasta a cunoscut forme dintre cele mai diferite, a promovat oameni care și-au înscris numele pentru totdeauna în galeria luptătorilor unității noastre naționale, făurirea dreptății sociale și instaurarea libertății în România. toate detele prezentate confirmă ceea ce a apreciat Mihail Kogălniceanu: „Unirea, națiunea a făcut-o” .
O scrisoare a lui Alexandru Ioan Cuza adresată contelui Cavour.
În muzeul Risorgimentului din Roma, se păstrează un important document scris de prințul Unirii Principatelor Unite, Moldova și Țara Românească. Scrisoarea a fost întocmită la Iași, în ziua de 17 mai 1859, și expediată prin Ioan Bălăceanu. Conform uzanțelor diplomatice ale timpului, deși corespondența lui Cuza a fost întocmită în limba franceză, totuși a fost redactat un rezumat în limba italiană și prezentată astfel destinatarului. Rezumatul are cuprinsul, tradus de noi astfel: „Este vorba despre condițiile în care se află Principatele Moldovei și Țării Românești; afirmă că, în momentul în care Sardinia va risca vărsarea sîngelui său, precum și existența sa pentru înarmarea Italiei, guvernul său nu va refuza ajutorul necesar realizării unității României. Îl recomandă pe Ioan Bălăceanu, care va prezenta toate informațiile necesare, dorite de interlocutor, roagă să aprobe cu autoritatea sa cererea solicitată”.
Iași,17@29 mai 1859.
Domnule Conte,
După dubla mea alegere de către Adunările Moldovei și a Țării Românești, evenimentele din Principatele Unite au ajuns la un punct, care cer o soluție imperioasă. Guvernul Piemontului, în ultimii ani, a demonstrat o solicitudine și bunăvoință deosebită în favoarea țării noastre, iar față de mine a manifestat un interes veritabil în timpul Conferinței de la Paris. Rog pe excelența voastră să mă scuze, dacă expun situația în modul cel mai deschis. Unirea completă și definitivă este necesitatea cea mai dorită mai mult ca oricînd a celor două Principate. Realizarea acesteia nu este o iluzie. Nu se ignoră faptul că unitatea completă pe care o vrea țara nu este în totul conformă cu prevederile convenției din 19 august 1858. Există, însă, în această convenție două părți bine distincte. Una care, în conformitate cu principiile liberalismului, este destinată să formeze baza reorganizării noastre și pe care noi nu vrem să o abandonăm cu nici un preț, deoarece este în deplin acord cu ideea de civilizație modernă. Altă parte, mai degrabă politică, care nu este încă aplicabilă la un popor în curs de reorganizare și care are mai multă nevoie de ordine și liniște, în momentul atît de dificil al unei tranziții. Noi cunoaștem suficient de bine că dorința anunțată de toate naționalitățile, care caută să se organizeze, să se afirme și să lupte pentru realizarea combinațiilor fericite, așa cum și noi dorim stabilitatea și ordinea. Dar în momentul solemn, în care Sardinia își varsă sîngele și își riscă existența pentru a asigura unirea Italiei, noi avem încrederea intimă că nobilul său guvernămînt nu va refuza niciodată să ne ajute să făurim Unirea României. Aceasta este, deci, în numele principiilor umanității și ale civilizației, voința pe care încercați să o faceți să triumfe în ciuda marilor sacrificii, iar eu reamintesc excelenței voastre strigătul unui întreg popor, care vrea cu orice preț să-și îndeplinească unitatea sa politică, deoarece ține să-și afirme existența și voința de a trăi. Această scrisoare va fi adusă excelenței voastre de către Ioan Bălăceanu, om care se bucură de încrederea mea deplină, căci este și unul dintre înalții demnitari ai Țării Românești. El este împuternicit, în același timp, să explice excelenței voastre toate informațiile verbale, pe care doriți să le aveți. Rog pe excelența voastră să primiți pe Ioan Bălăceanu cu bunăvoință și să-l sprijiniți în fața împăratului Napoleon, în demersurile diplomatice pe care le va iniția, din dispozițiile mele, pentru salvarea țării noastre. Lumea întreagă știe cît de mult iubește și stimează împăratul francezilor un om de valoarea dumneavoastră, care face dovada celui mai înalt patriotism. Sunt convins, domnule conte, că pledînd prin dumneavoastră în fața maiestății sale, Unitatea României este o cauză cîștigată. Vă rog să acceptați domnule conte, asigurarea celei mai înalte considerații”.
Alexandru Ioan Cuza
Aducînd la cunoștința publicului din România, una dintre cele mai puțin cunoscute corespondențe, adresate contelui Cavour de către domnul Unirii Principatelor, cel care l-a trimis pe Ioan Bălăceanu în misiune la Torino și Paris, pentru a solicita Franței și Sardiniei sprijinul în vederea unirii întregului popor român, într-un moment în care Crișana, Transilvania și Banatul erau amenințate de primejdia șovinismului, ne facem plăcuta datorie de a informa pe băcăuani asupra unui mare adevăr istoric: unirea nu ar fi fost posibilă fără lupta întregului neam pentru unitate, libertate și progres.
Profesor doctor Dumitru Zaharia
Lasă un răspuns