~2 min lectură 0 comentarii

Controale în trafic și la agenții economici, în 3 comune din Bacău. S-au dat amenzi de 26.000 lei

Andra Juverdeanu

Polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au organizat pe 27 iulie, o acţiune operativă pe raza comunelor Valea-Seacă, Orbeni și Corbasca. Pentru identificarea şi sancţionarea celor care nu respectă normele legale privind traficul rutier, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi asigurarea climatului de siguranţă stradală au fost angrenați polițiști de ordine publică, rutieră și de la economic, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Foto: arhivă

În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 130 de persoane, controlate 91 de autovehicule și testați alcoolscopic aproximativ 100 de conducători auto. De asemenea, au fost efectuate verificări la 8 agenți economici.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 26.000 de lei, din care 11 conform Legii 61/1991. Totodată au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni la regimul rutier. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare.

Dosare penale pentru doi bărbați prinși băuți la volan

Pe 27 iulie, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni a depistat pe drumul comunal din Orbeni, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea
unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La aceeași dată, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni a depistat în trafic, în comuna Valea Seacă, un bărbat de 44 de ani, din județul Ialomiţa, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.