• verificarea a fost declanșată de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii • este cea de-a doua verificare de la nivel înalt, după cea ordonată de ministrul Justiției, Cristian Diaconescu, în urmă cu cîteva zile
Judecătorul Dan Lupașcu, secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a făcut, ieri, public faptul că s-a instituit un control care va urmări modul în care și-au desfășurat activitatea judecătorii de la Tribunalul Bacău. „Decizia CSM a fost luată ca urmare a materialelor de presă care au apărut în ultima perioadă despre Tribunalul Bacău. Controlul va fi efectuat de unul dintre cei doi inspectori generali de la Ministerul Justiției, care sînt delegați la CSM”, a spus Dan Lupașcu. Decizia luată de CSM vine la doar două zile după ce judecătorii băcăuani au acuzat conducerea Tribunalului Bacău de imixtiune în soluționarea dosarelor pe care le au spre soluționare, precum și numeroase alte abuzuri de ordin administrativ și profesional din partea președintelui Tribunalului Bacău, judecătorul Dumitru Pocovnicu. Consiliul Superior al Magistraturii este singura instituție care are în atribuții promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor din România, iar controul pe care îl va efectua inspectorul general de la CSM în Bacău va viza aspectele legate de modul în care și-au defășurat activitatea din punct de vedere profesional judecătorii de la instanța cea mai mare în grad în județul Bacău.
Judecătorii spun că lucrează sub tensiune
Potrivit acuzelor aduse de judecătorii băcăuani, Dumitru Pocovnicu, președintele Tribunalului, a încercat să le impună soluții părtinitoare în dosarele pe care le aveau spre soluționare. Magistrații băcăuani își desfășurau activitatea într-o atmosferă extrem de tensionată și plină de amenințări cu repercusiuni penale și administrative pentru greșeli închipuite sau chiar înscenate. De teamă, judecătorii au acceptat să muncească în stres, deoarece „domnul președinte a avut grijă să se asigure de sprijin pe la toate instituțiile la care am fi putut face reclamații”. Ei mai spun că Pocovnicu își favorizează protejații, ultimul exemplu fiind destul de recent. „S-a eliberat postul de șef de Secție Comercială la Tribunalul Bacău și nu au știut decît doi oameni pe care i-a chemat la el în birou și le-a spus să-și facă cerere, deși, conform ultimelor reglementări în materie de promovare judecătorească, un magistrat trebuie să-și depună candidatura fără să-i ceară părerea șefului de instanță. Am aflat despre aceste numiri de la un inspector de la CSM. Unii dintre noi au avut atunci curajul să spună că nu s-a știut de existența acestui post, iar domnul președinte a replicat că anunțul de vacantare a fost afișat pe ușa grefierilor, de parcă ar fi fost o regulă ca aceste anunțuri să fie afișate acolo și să fie vina noastră că nu ne-am uitat”, ne-au mai spus judecătorii.
De partea cealaltă, Dumitru Pocovnicu spune că a tot dat explicații cu privire la această situație. „Și la dumnavostră au ajuns cu treaba asta? Dar a fost o sesizare la Ministerul Justiției, s-a făcut și o verificare de la Curtea de Apel și nu s-a confirmat reclamația. Revin și repet, aceasta este o campanie acerbă de discreditare a mea, atît din punct de vedere managerial, cît și profesional”, a spus Dumitru Pocovnicu. Alături de judecători, și grefierii l-au acuzat pe președintele Tribunalului că pentru cea mai mică greșeală li se taie din salariu sau li se dă notă mică la evaluarea profesională, în vreme ce alți colegi de-ai lor, agreați de conducerea instanței, sînt protejați cu un număr de ședințe redus pe lună, cu dosare ușoare și cu prime constante. Cei care au îndrăznit să facă reclamații împotriva unor decizii care le afecta din punct de vedere financiar au fost amenințați de apropiații lui Dumitru Pocovnicu și determinați să-și retragă plîngerile.
Ministerul Justiției va verifica activitatea economico-financiară
În vreme ce controlul decis de CSM va verifica partea legată de activitatea profesională a magistraților băcăuani, o altă comisie, de la Ministerul Justiției, va verifica modul în care s-au derulat banii publici pentru construirea noului sediu al Tribunalului Bacău. Aici, problemele sînt la fel de numeroase și de neclare. Un prim aspect semnalat de „Ziarul de Bacău” releva faptul că în clădirea noului Tribunal figurează și o lucrare denumită „pictură frescă”, în valoare de 3,1 miliarde de lei. Dumitru Pocovnicu a declarat că lucrarea, aprobată de Ministerul Justiției, a fost doar o calculație de plată anticipată la momentul semnării contractului de construcție și că pentru lucrările de prictură frescă s-a achitat numai 1,4 miliarde de lei. Un alt aspect pe care trebuie să-l lămurească pe deplin oficialii de la București se referă la costul alocat dotărilor, pe care, în urma unui act adițional, și le-a asumat Tribunalul, deși antreprenorul ar fi trebuit să predea clădirea la cheie. Chiar și așa, devizele și notele de comandă pentru mobilier arată că pentru unele bunuri s-au alocat sume enorme. Este cazul celor cinci uși pentru celulele deținuților care vor fi aduși la procese, și pentru a căror plată au fost aprobate peste 500 de milioane de lei. Președintele Tribunalului a precizat că acestea au fost achiziționate cu o valoare mult mai mică decît cea aprobată în devizul general de construcții, adică 73,9 milioane de lei pentru toate cinci. Un alt aspect ce trebuie lămurit se referă la faptul că Dumitru Pocovnicu are foarte multe rude angajate la instanțele băcăuane. Sitemul audio-video instalat în noul sediu este un alt lucru care ridică numeroase semne de întrebare. În plus, printre documentele contabile, chiar dacă de uz intern, apar acte pe care figurează un antet cel puțin ciudat: „Pocovnicu Cezar SRL”, sintagmă despre care Dumitru Pocovnicu susține că se datorează unei erori din programul informatic. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns