Echipe formate din reprezentanți ai Autorității de Sănătate Publică și Casei Județene de Asigurări de Sănătate au început un control privind modul în care se derulează programul de tratament al bolnavilor cu afecțiuni oncologice. Verificările vor urmări în principal
modul în care au fost utilizate fondurile alocate acestui program, corectitudinea, prelucrarea, monitorizarea indicatorilor specifici, încadrarea în buget și respectarea de către persoanele implicate a responsabilităților legate de derularea programului. Echipele de control vor analiza și cauzele disfuncționalităților apărute în derularea programului, dar și sistemele de achiziții ale medicamentelor citostatice utilizate în cursul anului trecut, cînd programul a fost descentralizat, iar medicamentele necesare tratării cancerului se eliberează prin toate farmaciile, în mod gratuit. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.