Copacul fără rod

Fiind primăvară și foarte aproape de o sărbătoarea Învierii, profit de prilej pentru a forța o parafrază. A înviat fotbalul românesc? Adevărat n-a-nviat! Toată lumea a așteptat revigorarea fotbalului odată cu alegerea lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cele doar două luni scurse de la acel eveniment?

În primul rând, Burleanu a comandat un audit la FRF, pentru a ști cum s-au risipit banii în anii anteriori; apoi, a început să-și completeze echipa; în al treilea rând, s-a ocupat de activitatea curentă, aici intrând ultima fază a campionatului în curs și organizarea viitoarei ediții. Și au mai fost procesele moștenite de la Nașul, cu Mititelu și Rapid, pe care le-a rezolvat rece, apelând direct la UEFA și regulamentele europene în domeniu, fără declarații incendiare. Deci, nimic spectaculos – „incredibil”, „senzațional”, „atac dur” -, așa că tabloidizatele ziare și televiziuni de sport s-au enervat pe Burleanu și au fost nevoite să improvizeze scandaluri. După ce l-au asmuțit pe Hagi contra liderului FRF, determinând etichetări deloc onorante din partea „Regelui”, a urmat susținerea vehementă a lui Prodan, dat afară de la Federație pentru lipsa lui de rezultate la Juniori și care primea un salariu exagerat. Ex-stelistul, având ca supreme argumente apartenența sa la „Generația de aur” și sângele albastru de ardelean, i-a cerut moldoveanului o despăgubire de 100.000 $, ca pentru un șorici subțire. Doar are balta pește! Că n-ar fi normal să obțină vreun sfanț, asta-i altă poveste. Despre AJF Giurgiu și terenurile pe care le-a cumpărat Gică Burleanu, tatăl lui Răzvan, la Onești, iarăși a fabulat Prodan, alimentat de corul gazetarilor bucureșteni. Oricum, asta contează puțin, important este că s-a aruncat sămânța de scandal, dacă tot e primăvară.

Acum, Burleanu ticluiește un proiect de modificare a Codului Fiscal, în măsură să aducă bani sportului, și proiectează centre regionale de selecție și pregătire a copiilor.

Acest ultim punct din programul său cred că este mai degrabă nerealist. Asta fiindcă Burleanu n-a luat în calcul un factor fundamental: nu a mai rămas mare lucru de selectat și de pregătit. Puțini copii mai joacă azi fotbal. Cauza principală este că nu mai au unde. În orașe, spațiile dintre blocuri s-au transformat în parcări, iar majoritatea terenurilor de sport ale școlilor nu mai sunt accesibile. Construind peste tot stadioane moderne și costisitoare, vom ajunge în situația Ungariei, adică o țară cu arene demne de mari echipe, dar fără fotbaliști cât de cât valoroși. Fotbalul românesc, așa cum nu îl văd Burleanu și rivalii pe care i-a avut la alegerile pentru FRF, este ca un copac cu rădăcinile în nisip, lipsit de apă și nutrienți. Un club trebuie să aibă ca rezervor mulți copii ce vin la selecție cu bagajul tehnic (protejarea mingii, pasa, preluarea, driblingul) deja intrat în sânge. Succesul fotbalistic din ce în ce mai mare al unor țări africane sărace (Coasta de Fildeș, Ghana, Camerun, Nigeria, Egipt, Algeria, Liberia, Senegal etc.) dovedește că maidanul e mai important decât stadionul de cinci stele. Germania s-a izbit de problema României în urmă cu 40 de ani, iar una dintre rezolvări a fost amenajarea de terenuri de minifotbal pe clădiri. Luând ca punct de reper Bacăul, cred că decât un stadion de 20 milioane de euro, fotbalul din orașul nostru ar avea mult mai mult de câștigat din soluția de 100 de ori mai ieftină a amenajării a 10 terenuri de handbal și minifotbal între blocuri. Terenuri împrejmuite cu gard solid, altfel sigur s-ar găsi nesimțiți care să-și parcheze mașinile exact între porți. Abia când vom avea din nou copii care, văzându-și prietenii bătând mingea în curte, vor cere „Mama, vreau afară!”, atunci va înverzi din nou copacul fotbalului, iar mai încolo va rodi tot felul de poame: hagi, dobrini, duckadami și muți.

Cornel PINTER