• mulți dintre elevii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate nu sînt supravegheați și ajung rău • un elev eminent de la Școala Sadoveanu abia trece acum clasa • 20 de elevi de la aceeași instituție și-au cerut transferul în străinătate
M. Vasiliu învață într-o școală din Bacău. Deși pînă în clasa a VI-a a fost un elev eminent, acum cu greu mai obține note de trecere. Condițiile în care acesta locuia împreună cu părinții erau improprii unui trai decent. Nu mai ajungeau banii pentru hrana zilnică, iar telefonul și curentul electric le-au fost suspendate pentru neplata facturilor. Așa că ambii părinți s-au hotărît să plece în străinătate să-și găsească un loc de muncă, și și-au lăsat copilul în grija unor vecini. Lipsit de supravegherea familiei, puștiul a început să lipsească de la ore și să devină client frecvent al internet-caffe-urilor sau barurilor, în compania unor indivizi dubioși. Banii trimiși de părinți lunar erau suficienți pentru țigări, cafea și alcool. La sfîrșitul acestui an școlar, M. Vasiliu avea aproape 400 de absențe nemotivate și situația neîncheiată la mai multe discipline.
Cazul lui nu este, din nefericire, unul izolat. Sînt sute de familii din județ în această situație. Părinții se văd obligați să plece și-i lasă pe cei mici la vecini, rude sau prieteni. În multe cazuri, însă, adulții nu se ocupă de copiii lăsați în grijă ca de copiii lor, iar aceștia, pra mici ca să înțeleagă ce li se întîmplă, apucă pe căi greșite. Statisticile arată că aproximativ 40% dintre familiile din cartierele sărace ale Bacăului sînt destrămate, consecință directă a faptului că unul dintre părinți sau chiar ambii sînt plecați la muncă în străinătate.
Există însă și situații cînd părinții stabiliți peste hotare își cheamă copiii la ei. Un exemplu elocvent în acest sens e și faptul că la Școala „Mihail Sadoveanu”, unitate aflată în cartierul Nord, începînd cu anul școlar 2004-2005, peste 20 de elevi (aproape o clasă) au solicitat transferul într-o altă școală aflată în străinătate, adică acolo unde părinții lor muncesc. (Olimpia FILIP)
Lasă un răspuns