Peste 60 de copii cu dizabilitati, proveniti din familii sarace din mediul rural bacauan au beneficiat, in prima parte a acestui an, de activitati de recuperare prin arta, muzica, miscare etc., in cadrul unui proiect implementat de Fundatia de Sprijin Comunitar (FSC).
Acesta – „Terapie prin arta pentru copiii cu dizabilitati din sate” – s-a derulat cu sprijin financiar prin Programul pentru Sanatatea Copiilor, derulat de MOL Romania si a avut ca scop cresterea accesibiltatii la servicii de recuperare pentru copiii cu dizabilitati din zona defavorizata de est a judetului, respectiv din comunele Vultureni, Stanisesti, Motoseni si Podu Turcului.
Pe tot parcursul proiectului, echipele de specialisti din cadrul FSC Bacau au implicat copiii beneficiari in activitati specifice in cadrul unor sedinte saptaminale de terapie prin arta, parintii micutilor beneficiind, de asemenea, de cursuri care sa-i ajute in dezvoltarea constructiva a relatiei lor cu copiii cu dizabilitati.
Concomitent, la solicitarea cadrelor didactice de la unitatile de invatamint din comunele amintite, dar tot in cadrul proiectului, au fost desfasurate pentru acestea trei module de cursuri acreditate de initiere in meseria de lucrator prin arta combinata. „In ansamblu, proiectul a fost un succes motiv pentru care, chiar daca finantarea s-a incheiat la sfirsitul lunii iunie, activitatile acestuia vor continua”, a declarat Gabriela Achihai, presedinte FSC Bacau. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns