Joi, 3 iulie, a fost o zi cu totul deosebită pentru copiii diagnosticaţi cu boli limitatoare de viaţă de la Asociaţia „Lumina” din Bacău. Prietenii lor de la Asociaţia „Totul pentru un surâs” au venit în vizită pentru câteva ore, şi nu oricum, ci cu o mulţime de mici surprize închegate într-o surpriză mare: o petrecere de toată frumuseţea şi veselia. Copiii s-au jucat, au cântat, au mâncat prăjituri şi au suflat în tort, adică s-au bucurat de una dintre cele mai frumoase petreceri de până acum.
Evenimentul organizat de Asociaţia „Totul pentru un surâs” din Bacău a reprezentat şi finalul unei noi serii de astfel de petreceri oferite copiilor şi tinerilor cu deficienţe de către organizaţia amintită, desfăşurate cu spijinul Loteriei Române.
Mădălina ROTARU

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.