„Copiii noștri”, proiect pentru preșcolarii sau elevii cu cerințe educaționale speciale

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectoratul Școlar Județean Bacău derulează, împreună cu mai multe instituții, proiectul „Copiii noștri”, ai cărui beneficiari sunt preșcolarii sau elevii cu cerințe educaționale speciale.

Ținând cont de realitățile mediului școlar actual și, implicit, de nevoia de incluziune a tuturor copiilor și în special a celor vulnerabili, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău  și Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău inițiază și implementează, începând din luna decembrie 2024, proiectul „Copiii noștri” al cărui obiectiv esențial este de a oferi cadrelor didactice din învățământul preșcolar și primar un context de formare și de consiliere privind lucrul cu preșcolarii sau elevii cu cerințe educaționale speciale.

Proiectul va fi implementat prioritar în unitățile  de învățământ din județul Bacău, cu un număr mare de copii atipici și va aduce focus nu doar pe vulnerabilitățile acestora, cât mai ales pe modul în care practica educațională le poate redresa, reprezentând o intervenție absolut necesară pentru școlile  noastre, care fac eforturi să se acomodeze la diversitatea beneficiarilor și să ofere tuturor șanse egale la educație de calitate, a precizat prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general – ISJ Bacău.

Prima activitate practică ce s-a desfășurat, miercuri, 4 decembrie, la Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău a relevat aspecte complexe ce privesc atât abordarea educării copilului atipic, dar și nevoia de armonizare de la nivelul clasei de elevi în care acesta trebuie acceptat, încurajat și ajutat de către colegi și cadre didactice.

Valorificând experiența din proiectele anterioare și expertiza profesioniștilor din cele trei instituții educaționale inițiatoare (ISJ, CJRAE si CCD), proiectul pune la dispoziția școlilor din județul Bacău resurse didactice și metodologice  diverse, care vor fi dezvoltate și împărtășite în cadrul unor activități interactive: ateliere practice pentru familiarizarea profesorilor cu diversele categorii de tulburări și deficiențe, workshop-uri privind implicarea echipei multidisciplinare în oferirea de servicii educaționale adaptate, elaborarea unor scenarii de activități pentru clasa incluzivă și studii de caz, ateliere de învățare cu focusare pe aspecte legislative și procedurale privind integrarea în învățământul de masă a copiilor și elevilor cu abilităţi cognitive şi/sau socioemoţionale de adaptare scăzute în raport cu vârsta şi nivelul lor de şcolarizare. (sursa: comunicat de presă ISJ Bacău)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    i.laurian
    12 decembrie 2024, 08:35
    0

    Am un copil in clasa a 9-a care sufera de ADHD,urmand un tratament medicamentos specific.Pentru plasarea intr-o clasa speciala sau pentru a beneficia de profesor suplimentar unde ma pot adresa?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.