Copiii străzii nici nu vor să audă de școală

Mai toți locuitorii Bacăului s-au obișnuit să vadă zilnic pe străzile orașului copii care cerșesc. Fie că sînt obligați de părinți, fie că o fac de bună voie, pentru acești „copii ai străzii” cerșitul a devenit o sursă de existență. Pe cei mai mulți dintre ei îi întîlnim în centrul orașului, în piețe, în zona gării și pe lîngă biserici. âmbrăcați prost, cu încălțări strîmte și rupte, plîngîndu-se tot timpul de foame, ei se lipesc de fiecare trecător care se îndură să le arunce măcar o privire. „Dă-mi și mie un ban să-mi cumpăr și eu ceva de mîncare!”, te îndeamnă cîte o voce plîngăcioasă.
Dar care este povestea lor, care este locul de unde vin și adevăratele motive pentru care stau afară, fie că este soare, ploaie sau crivăț, nimeni nu pare să se întrebe. Doar lucrătorii stradali din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului (DGPC) se mai opresc în fața lor să îi mai întrebe ce fac, de ce nu merg la școală sau la grădiniță, ori unde le sînt părinții.
Anca și Petronela sînt angajate ale DGPC Bacău. în fiecare zi, ele ies în stradă, prin locurile în care știu că se află mai tot timpul cîțiva copii care cerșesc. Fetele îi recunosc pe fiecare în parte chiar și de la depărtare. Ele știu situația familială a fiecăruia, au stat de vorbă cu micuții și cu părinții lor de zeci de ori. „Zilnic, cîte doi asistenți sociali formează echipe de monitorizare stradală care îi au în vizor pe minorii care ies la cerșit. Pe majoritatea îi cunoaștem deja. Sînt copii care provin din familii cu probleme. Ei preferă să stea pe stradă, acolo unde au șansa să cîștige cîțiva bănuți, decît să meargă la școală”, spune Petronela.
Loredana este din Parincea. Ea are 15 ani și spune că a venit la Bacău să îl caute pe tatăl ei, care locuiește pe undeva prin Izvoare. Mama ei a murit în urmă cu cîțiva ani. De atunci, ea și cei 11 frați ai ei au rămas singuri, fără să le mai poarte nimeni de grijă. Ei se întrețin din alocații și din ajutoarele sociale pe care le primesc frații mai mari. Loredana susține că este în clasa a VIII-a, dar că va merge la școală cînd „o să dea neaua”.
Florentina și Mariana au beneficiat, într-o vreme, de plasament. Dar părinții lor nu au fost de acord cu această formă de protecție socială și le-au luat pe fete acasă. Acum, ele frecventează cursurile clasei „Ștefăniță”, dar din cînd în cînd mai uită de școală și preferă să meargă la cerșit.
Pe Ronaldo, un băiețel de cîțiva anișori, îl cunosc toți vînzătorii din piață. El nu are mamă, iar tatăl lui lucrează pe unde apucă. Deși este înscris la grădiniță, Ronaldo se plimbă cît e ziua de lungă printre mese și standuri. Uneori are noroc și cîte un om cu inimă bună îi cumpără ceva de mîncare. Tot în piață, poate fi întîlnită și Lili-Portocala, o țigăncușă care susține că nu știe cîți ani are. Și ea, ca mulți alți copii de etnie rromă, stă la cerșit. Lili nu merge la școală deoarece părinții ei nu i-au făcut nici măcar certificat de naștere, dar nici nu o interesează subiectul. „Unde să merg la școală? Nu vreau să aud de așa ceva! Stau aici, că în piață e bine!”, spune fata.
Vasile Bogov este tatăl a șapte copii. El vine zilnic de la Buhuși, însoțit de cîțiva dintre băieții lui, pentru a strînge cîțiva bănuți. Deși este tînăr, el preferă să cerșească, decît să meargă să muncească cinstit. Vasile Bogov apelează și la ajutorul fiilor săi, niște micuți îmbrăcați jerpelit, nespălați, slabi și care sînt veșnic flămînzi. Ei pot impresiona mult mai ușor. „âi pun și pe ei la cerșit. Eu de unde să scot bani pentru tot ce le trebuie? Dacă vin singur nu pot să strîng prea mulți bani. în schimb, ei primesc mai mult, că doar li se face oamenilor milă de ei”, spune tatăl. Deși copiii ar trebui să fie la școală, ei sînt aduși la Bacău, unde prezența lor este mult mai rentabilă. (Oana MĂGUREAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!