Personalul medical de la Scția de Urgențe a Spitalului din Moinești a avut de rezolvat în ultimele zile mai multe situații în care victimele unor accidente au fost copiii. Astfel, Alexandra Argintaru, de 12 ani, din Moinești, s-a opărit cu apă fierbinte și a suferit arsuri de gradul II și III la mîna dreaptă. Sergiu Budacă, de doar un an și 5 luni, din comuna Asău, s-a urcat pe o masă de unde a căzut, fapt ce i-a provocat o plagă contuză în zona piramidală nazală, iar Constantin Hanu, în vîrstă de 4 ani, din comuna Balcani, s-a ales cu un traumatism și o fractură de femur drept tot prin cădere de la înălțime. În schimb, Victoraș Pădureanu, tot de 4 ani, din comuna Agăș, a căzut dintr-o căruță aflată în mers și a suferit un traumatism cranio-facial și un altul toraco-abdominal. Pentru ultimii doi micuți pacienți s-a impus trimiterea spre internare la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean Bacău. (Mihai VIERIU)
Copiii, victime ale unor accidente nefericite
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.