Robert H., un băiețel de patru ani din Hemeiuși, a ajuns de urgență la spital după ce a înghițit o fisă de 1.000 de lei, care i-a blocat esofagul. Încercarea părinților de a-i scoate corpul străin din gît s-a soldat cu un eșec, așa că băiețelul care nu mai putea înghiți nici măcar o gură de apă a fost adus la spital. „Bănuțul îi blocase esofagul și copilul nu mai putea înghiți nimic. A avut noroc că, în urma accidentului, nu i-au fost blocate căile respiratorii, pentru că ar fi fost tragic. Cu ajutorul medicamentelor, esofagul s-a dilatat, iar fisa a ajuns în stomac. De aici va fi eliminată fără probleme”, ne-a declarat medicul ORL-ist Elena Angheluș. (C.D.)
Copil înecat cu o fisă de 1.000 de lei
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.