Cornel Codreanu îi dă temă de gîndit lui Cristi Popovici

Administrator

Cu trei zile înainte de meciul cu Dinamo din etapa a V-a a diviziei A, Cristi Popovici s-a pricopsit cu o temă de gîndire pe cît de neașteptată, pe atît de neplăcută. Motivul acesteia ține de accidentarea fundașului Cornel Codreanu (foto), care, de altfel, a și lipsit de la antrenamentul de ieri al FCM-ului, o eventuală absență a acestuia în meciul din Ștefan cel Mare fiind destul de greu de surmontat. „Cornel s-a plîns de dureri în zona coapsei piciorului drept, motiv pentru care am decis să-l menajăm astăzi (ieri, n.r.). Să vedem cum se va simți mîine, dar trebuie să recunosc că problema m-a pus pe gînduri. Sper să poată juca Codreanu, pentru că o eventuală absență a acestuia ar putea conta foarte mult”, ne-a declarat antrenorul Cristi Popovici. Din păcate, plecarea lui Apostol face ca, în acest moment, principalul băcăuanilor să nu aibă prea multe soluții pentru înlocuirea lui Codreanu. Totuși, Popovici a admis că o soluție ar putea fi folosirea lui Isac sau Potorac, dar ambii vin după accidentări destul de serioase, ceea ce pune anumite semne de întrebare în dreptul randamentului lor. „Isac și Potorac vor juca, vineri, la echipa a doua și dacă vor da randament ar putea fi o soluție și pentru meciul cu Dinamo”, a mai spus Cristi Popovici. O soluție care conține, însă, destul de mulți „dacă”. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.