• noul administrator, firma Profesional Tenarus, va lua toate deciziile de acum înainte • judecătorii i-au stabilit printre atribuții noului administrator și obligația de a găsi persoana responsabilă care a adus societatea în stare de insolvență • de asemenea administratorul judiciar trebuie să întocmească situația patrimoniului, clienților și furnizorilor și să conducă activitatea debitoarei
Conducerea Rafinăriei Dărmănești și patronul acesteia, Corneliu Iacobov, nu mai pot lua nici o decizie la firma declarată falimentară de judecători. Instanța a ridicat dreptul de administrare. ceea ce înseamnă că fosta conducere a rafinăriei nu mai poate lua nici o decizie în ceea ce privește societatea, desfășurarea activității, derularea contractelor, plata către frunizori sau către salariați. Toate aceste lucruri le va face de acum administratorul judiciar, societatea de administrare judiciară și lichidare Profesional Tenarus din Onești. Conform deciziei judecătorilor sindici, administratorul are în primul rînd obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență și de a menționa persoana căreia i-ar fi imputabilă această situație. În plus, administratorul judiciar trebuie să se pronunțe și asupra posibilităților reale de reorganizare a activității rafinăriei.
Judecătorii au stabilit 19 puncte prin care administratorului judiciar desemnat i se cer întocmirea unor situații privind patrimoniul, clienții și furnizorii, elaborarea planului de reorganizare, gestionarea patrimoniului, conducerea activității debitoarei, introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor și conservarea lor, menținerea sau anularea unor contracte încheiate de fosta conducerea a rafinăriei și aplicarea de acum înainte pe toate actele emise prin rafinărie a siglei „în insolvență”, în limbile română, franceză și engleză. De asemenea administratorul judiciar trebuie să urmărească încasarea creanțelor referitoare la bunurile din averea rafinăriei. Tot în vederea ideii că starea de insolvență a rafinăriei trebuie făcută cunoscută, administratorul judiciar trebuie să notifice oficiile poștale și stațiile de cale ferată despre această situație și să solicite predarea corespondenție comerciale, precum și alte acte care privesc rafinăria. Odată cu declararea stării de insolvență, administratorul judiciar trebuie să comunice tuturor băncilor unde Rafinăria Dărmănești are conturi faptul că nu mai poate nimeni dispune de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar.
Prin aceeași încheiere de ședință, judecătorii au mai stabilit că retribuția administratorului este de 1.000 de euro pe lună, sumă care poate fi revizuită, în funcție de volumul de activitate al acestuia. Administratorul urmează să-și primească leafa din conturile rafinăriei. Greu de crezut însă că, la volumul imens de muncă, care impune obligatoriu prezența permanentă a administratorului judiciar în rafinărie, avocatul Alexandru Tabarcea, cel care este coordonatorul echipei, conform ofertei depuse la dosar, se va mulțumi doar cu un cîștig de 1.000 de euro pe lună și va renunța la veniturile pe care le-ar cîștiga din practicarea avocaturii.
Judecătorii au mai stabilit ca, pînă pe 5 decembrie 2003, să se depună toate cererile din partea celor care au de recuperat bani de la Rafinăria Dărmănești, iar pe 15 decembrie să aibă loc prima ședință a Adunării Creditorilor. În capul listei se află SNP petrom, care are de recuperat de la Corneliu iacobov 5.100 de miliarde de lei. Nici bugetul statului nu este mai prejos, cu aproape 4.000 de miliarde de lei, îngropate la Dărmnești. Lista este, cu siguranță, mult mai lungă și va fi interesant de urmărit cine va reclama bani de la Corneliu Iacobov și, mai ales, cum va decurge administrarea judiciară a societății. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns