Pe străzile municipiului, în special în zona piețelor, și-au făcut apariția mai mulți cerșetori decât puteau fi observați în urmă cu doar câteva luni. Din păcate, din cauză că toată atenția s-a concentrat în ultimele două luni pe epidemia de coronavirus și respectarea indicațiilor din ordonanțele militare, nici polițiștii locali nu au mai făcut acțiuni pe această temă.
„În anul 2019, am avut 15 acțiuni concentrate pe combaterea fenomenului cerșetoriei, acțiuni în cadrul cărora am identificat 78 de persoane fără adăpost și 175 care erau în jurul gheenelor de gunoi. Pe tot parcursul anului, colegii mei au întocmit 529 de fișe de evidență pentru fiecare ocazie cu care au identificat astfel de persoane”, a precizat Oana Cojocaru, purtător de cuvânt al Poliției Locale Bacău.
În ultimele două luni, astfel de acțiuni concentrate pe identificarea cerșetorilor nu s-au mai făcut. Însă polițiștii locali alături de polițiștii de la IPJ Bacău au identificat și consemnat totuși cerșetorii care erau prin oraș. Numai în ultimele două luni s-au întocmit 134 de fișe și au fost găsite 41 de persoane care apelau la mila publicului. Totodată, pe perioada stării de urgență 26 de persoane au fost conduse de polițiștii locali la Centrul de Cazare Temporară.
În Codul Penal , cerșetoria se pedepsește cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 3 ani. În momentul în care aceștia sunt identificați pe străzi, sunt verificați din punct de vedere medical și luați în evidențele direcțiilor de asistență socială sau trimiși înapoi în localitățile de domiciliu.
david a zis
Poate isi face treaba si Politia locala, e plin centrul de ei.
Mihai Traian a zis
Mai exista si scormonitorii pubelelor pe care,cautand in ele le desarta alaturi si nimeni nu ia nici o masura.