Coșmarul adolescenței: m-am născut în România

• unii susțin că principalul lor coșmar sînt părinții și profesorii, alții spun că examenul de bacalaureat nu-i lasă să doarmă liniștiți • suprinzător, unii spun că și colegii cam limitați le dau mari dureri de cap

Pentru cei mai mulți adolescenți, ceea ce se întîmplă în jur nu este decît o stare de fapt pe care o acceptă ca atare. Familia, școala, viața de zi cu zi ajung la un moment dat să provoace repulsie și să fie cu adevărat detestate. Primul lucru la care se gîndește, probabil, cineva cînd vine vorba de coșmarurile adolescenților este școala. În mod surprinzător, însă, aceasta nu pare a fi cel mai înfiorător lucru din viața adolescenților și în nici un caz nu poate fi făcută o generalizare. Părerile sînt variate și, în mare parte, depind de fiecare persoană în parte. Cei care au avut curajul să răspundă la această întrebare par a fi convinși că nu există coșmar mai urît ca al lor și poate că au dreptate.

Răzvan Buliga mi-a spus fără rezerve că are patru coșmaruri. De curînd, însă, primul și cel mai important, d-na Abramburica (Ecaterina Andronescu) pentru care are o doză de „simpatie” specială, s-a dus. „Al doilea coșmar pe care îl am, avînd în vedere că termin liceul, este bacul, în special proba de limba romănă (aș prefera să dau bacul la germană, mi-ar fi mai simplu!). Al treilea lucru care merită din plin a fi ridicat la rangul de coșmar este că m-am născut în România. Și ca să nu uit, aș mai adăuga muzica romănească care mi se pare jenantă (Animal X, 3SE, Cristina Răduță etc)”, mi-a spus el.

Pentru Claudia Petre, coșmarul cel mai înspăimîntător este „mama cicălitoare și profii stresanți”. Vedeți, fraților, este de-a noastră!

Cînd vine vorba de părinți pisălogi, toată lumea are cîte ceva de adăugat. Cît despre profi, cred că nici nu mai este loc de comentarii. În mod cert, profesorii au dat mereu motive de coșmar elevilor.

Ceva mai drastică, Maria susține că din coșmarul ei fac parte „unii colegi limitați rău de tot”. Nu am putea fi în totalitate de acord, dar cum se spune „gusturile nu se discută”. Cam de aceeași părere este și Andreea D. „Coșmarul meu începe cînd vin la școală și-mi văd colegii”, susține ea. Este greu să nu te întrebi cam cum ori fi acei colegi, dacă le provoacă unora coșmaruri. O altă colegă cu care am abordat problema, Raluca, mi-a răspuns fără să stea prea mult pe gînduri: „Bacul, o familie trăznită și bineînțeles unii profesori”.

Din cîte se vede, fiecare are ceva care îl scoate din sărite, poate chiar mai mult de-atît, îi provoacă coșmaruri. Pentru marea majoritate însă, acestea se reduc la lucruri „normale”.

Ce părere au însă profesorii despre coșmarurile adolescenților? Adrian Pădure, profesor de informatică, este de părere că „lipsa de perspectivă ar trebui să fie principalul coșmar al tinerilor. Noi, în calitate de părinți sau profesori, avem coșmaruri legate de viitorul celor tineri, prin urmare cred că ar fi normal ca și tinerii să fie preocupați de propria soartă. Nu cred că ar mai fi ceva în afara acestui lucru, pentru că tinerii de astăzi au aproximativ tot ceea ce își doresc, general vorbind”, crede profesorul Pădure.

Foarte adevărat, dar trebuie înțeleși și cei tineri. Dacă nu ar fi stresați acum de școală, profi și părinți, atunci cînd? (Roxana POPA)