Costache Conachi, unul dintre primii poeti lirici romani a cunoscut marea iubire la Slanic

S-au implinit vineri, 14 octombrie, 234 de ani de la nasterea scriitorului, patriotului si omului de vasta cultura Costache Conachi (14 oct.1777, Tiganesti, Galati – d.14 febr.1849, Tiganesti), considerat de catre unii critici si istorici literari „parinte al poeziei romane”, specificul liricii sale fiind „alunecarea continua si savanta intre mistic si profan”, dupa cum remarca in scrierile sale de istorie si critica literara, George Calinescu. Ambianta romantica, boema, caracteristica sec.XVIII, era traita la Slanic Moldova la cea mai mare intensitate si ardere launtrica de catre protipendada moldoveneasca venita la odihna si tratament. Printre cei dintii vizitatori de faima ai statiunii, s-a aflat si Coastache Conachi, care o va intilni in mijlocul naturii incintatoare pe frumoasa Zulnia, numele de alint al Smarandei Negri (nascuta Donici, mama marelui om politic si patriot roman
Costache Negri). Dragostea dintre C.Conachi si Zulnia infiripata la Slanic pe la 1811, il va determina pe poet sa-i dedice iubitei mai multe poezii (mai ales „Scrisoarea catre Zulnia” si „Amorul din prietesug”), care reprezinta in viziunea lui Nicolae Manolescu „prima autobiografie lirica erotica de la noi, in spirit trubaduresc si balcanic”. Ca amintire a primei intilniri, poetul va incrusta in coaja unui copac, sentimentele sale alese pentru cea care avea sa-i fie sotie. Dupa 14 ani de la moartea Zulniei (1831), cind se implineau si 20 de ani de cind o cunoscuse la Slanic, poetul, impovarat de virsta si neimpacat cu gindul mortii iubitei care ii devenise pentru scurt timp sotie (Conachi avea 34 de ani cind a cunoscut-o pe Zulnia si 50 cind a condus-o la altar), cauta zadarnic poemul pe care isi incrustase darurile tineretii si care acum, nu mai exista. El scrie atunci, una dintre cele mai bune
poezii ale sale in care inspiratia anacreontica (in genul poeziilor de dragoste ale poetului antic Anacreon), se imbina cu lirica lautareasca a vremii: „Apoi dar scris a fost inca/ Sa te mai vad, dar vai mie/ Nu cu draga mea Zulnie/ Ci singur, ca vai de mine,/ Alb si rece ca si tine”. In „Scrisoarea catre Zulnia”, o prima epistola literara la noi, poetul moldovean se se afla sub influenta poeziei lui Petrarca, prin fidelitatea declarata pina la moarte, fiintei iubite: „Giuramint iti fac din suflet ca si ceriul si pamintul,/ De s-or stramuta, Zulnio, eu nu mi-oi schimba cuvintul./ De-a te iubi pin la moarte, de-a nu avea supt soare/ Alta stea de proslavire, alt luceafar de-nchinare./ Dar ce folos, vai de mine, ca n-am nici o mingiiere,/ Petrecerea mi-i in lacrami, in suspinuri si durere,/ As vrea sa
mor, dar si moartea ce poate fi pentru mine,/ Cind, perzind a mea viata, perd mai mult, te perd pe tine.” Mare boier si proprietar, C.Conachi a studiat ingineria, limbile clasice, greaca moderna, turca si franceza, pledind pentru „luminarea poporului” printr-un proiect de reformare a invatamintului in Moldova, pe care l-a elaborat pe principiul „studiul trebuie sa aiba un scop moral”. Alaturi de Vacaresti, Costache Conachi ramine in istoria literaturii ca un inaintas ai liricii romanesti de la sfîrsitul secolului al XVIII si inceputul secolului al XIX-lea