Sancțiuni drastice la FC Onești
■ Daniel Pleșa este acuzat de către conducerea clubului de destabilizare a lotului ■ contractele de joc au fost blocate, iar primele înjumătățite
Cele trei înfrîngeri suferite de FC Onești nu au lăsat indiferentă conducerea clubului. Marți s-a întrunit Consiliul Director iar în urma unei ședințe care a durat mai bine de trei ore a dictat sancțiuni severe fotbaliștilor. Aceștia vor încasa după fiecare meci cîștigat doar jumătate din primă și, de asemenea, contractele le-au fost blocate. Dacă obiectivul va fi însă realizat, anume, promovarea, fotbaliștilor li se vor achita banii blocați și contractele de joc și, mai mult, după cum ne-a declarat președintele Ion Marian, „vor beneficia și de un bonus”. O altă sancțiune, conform Regulamentului de Ordine Interioară, este suspendarea primei de joc pentru meciul cîștigat de FC Onești la Medgidia, cu CSM.
Consiliul de Administrație le-a redus cu 15 la sută dreptul de premiere al fotbaliștilor Drăgan, Pleșa și Dorobanțu. Primii doi sînt accidentați încă din tur, Drăgan neevoluînd nici măcar un minut în acest campionat, după ce a suferit o operație de menisc. Directorul tehnic Marcel Bujor ne-a declarat că în ROI este specificat ca în cazul în care un jucător nu este trecut pe raportul de joc în cinci etape consecutive, atunci poate fi sancționat pecuniar. Ceea ce înseamnă că fotbaliștii care sînt într-o asemenea situație din cauza accidentărilor survenite pe teren vor încasa restul banilor de la firma de asigurări cu care clubul a încheiat, în mod obligatoriu, contracte.
Daniel Pleșa este un caz aparte în viziunea conducerii executive a FC Onești. Fostul coordonator a suferit o accidentare gravă în tur, la București, în meciul cu Electromagnetica, fiind operat de menisc și apoi la ligamentele încrucișate ale genunchiului. A urmat o perioadă de recuperare, iar o mare parte din timpul său a petrecut-o la Onești. Din ceea ce spune comunicatul emis de către conducerea clubului oneștean, Pleșa va plăti tribut vieții extrasportive.
„Daniel Pleșa este sancționat cu anularea ratelor aferente contractului de joc pentru anul competițional 2002-2003 pentru următoarele abateri: nerespectarea programului de refacere stabilit de medicii specialiști și medicul echipei; destabilizarea lotului de jucători prin atragerea unora dintre ei în perioada 10-12 aprilie și 19-20 aprilie la consumul de alcool și pierderea nopților prin localuri sau discoteci; pentru perioada aprilie-mai 2003 jucătorul nu are acces la pregătirea centralizată a echipei.”
Nici Costel Munteanu nu a scăpat de o sancțiune individuală. El va pierde dreptul de premiere pentru etapele de suspendare și va suporta costurile financiare hotărîte de Federație, inclusiv contravaloarea transportului pînă la București. Munteanu a văzut cartonașul roșu în partida cu Electromagnetica și va fi suspendat cel puțin o etapă de către Comisia de Disciplină. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns