~2 min lectură 3 comentarii

Costinel Manea, fost primar în Săucești, găsit de ANI cu avere nejustificată

Redacția Ziarul de Bacău

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 384.446 Lei (aprox. 89.647 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor 2008 – 2012 și 2012 – 2016 (respectiv în anii 2009, 2010, 2011 și 2013) de către Costinel Ștefăniță Manea, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Săucești, județul Bacău și fost primar al comunei Săucești, în mandatul 2008 – 2012.
costinel manea
Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției, de către fostul primar al comunei Săucești.

„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MANEA COSTINEL – ȘTEFĂNIȚĂ a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mimi
    2 iunie 2016, 03:56
    0

    Nu ar fi rau sa fie verificat si actualul primar care atunci era secretarul primariei .

  2. m
    mimi1
    3 iunie 2016, 11:48
    0

    nu ar fi rau sa fie verificat si baiatul primarului care a facut site-ul oficial al primariei saucesti…

  3. h
    hai ma
    7 iunie 2016, 15:41
    0

    n-ar fi deloc rau sa fie verificat si primarul din Itesti, Norocel Ciubotaru. Surprizele vor merita efortul

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.