Anul cotei de lapte se încheie pe 2 aprilie. Directorul executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, Ghiță Burlui, a atras joi, 14 februarie, atenția primarilor din comunele băcăuane să facă atenți toți posesorii de cotă asupra acestui lucru, dar și a consecințelor care pot apărea dacă ei nu îndeplinesc toate cerințele cerute de Uniunea Europeană. „Trebuie să atragem atenția deținătorilor de cotă – a spus Ghiță Burlui – să completeze caietul fermierului, pentru a rămîne în posesia cotei de lapte. Cota este un drept al tuturor posesorilor, pentru a valorifica producția de lapte. Fără cotă nu o pot face”. Cei care nu fac dovada vînzării laptelui pierd cota. Dovada poate fi controlată pe baza înscrisurilor din caietul fermierului. Laptele poate fi valorificat pe piața liberă, sau la persoanele din comună care nu au vaci cu lapte. Dacă nu se realizează 70% minim din cotă, aceasta este diminuată, în anul următor, cu procentul de nerealizare”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.